Politică

Zelenski admite că aderarea la NATO a Ucrainei este „imposibilă” până la încheierea războiului cu Rusia
Preşedintele Volodimir Zelenski a declarat vineri că ştie că este „imposibil” ca Ucraina să adere la NATO cât timp Rusia duce un război împotriva ţării sale, relatează Reuters.
Zelenski a recunoscut: Aderarea Ucrainei la NATO este „imposibilă” până la încheierea războiului cu Rusia
În cadrul unei discuţii cu preşedintele estonian Alar Karis, aflat în vizită la Kiev, Zelenski a declarat că aderarea la Alianţă este în continuare cea mai bună garanţie de securitate pentru Kiev, relatează News.ro „Dar noi suntem oameni rezonabili şi înţelegem că nu putem implica nicio ţară NATO într-un război”, a spus liderul de la
Klaus Iohannis, după vizita regelui Charles: „Acesta este un mesaj foarte important pentru români”
„Onorat să primim astăzi la Palatul Cotroceni pe Majestatea Sa, Regele Charles al III-lea, în prima sa vizită în străinătate de la încoronare Acesta este un mesaj foarte important pentru români și dovedește forța legăturii și atașamentul deosebit al Majestății Sale pentru țara noastră”, a scris Klaus Iohannis pe Twitter     Honoured to welcome
Mesaj tranșant al Budapestei pentru Ucraina: O țară în război NU poate adera la NATO Alte două țări europene, SCEPTICE în privința aderării Kievului
Ministrul ungar de externe și-a argumentat declarația și a făcut referire la mesajul NATO de anul trecut conform căruia Alianţa nu este parte a conflictului din Ucraina şi că va face tot posibilul să evite o confruntare directă cu Rusia Mai mult, Szijjarto nu este de acord ca Ucraina să primească instruiri din partea NATO
Liderul unui stat NATO iese la atac: „Glorie Ucrainei” este sloganul șoviniștilor care au ucis evrei și polonezi”
Președintele unui stat membru NATO a anunțat că nu dorește ca în țara sa să fie afișat sau strigat sloganul „Slava Ukraini”.
Regele Charles al III-lea a ajuns în România, în prima vizită externă ca suveran – Klaus Iohannis l-a primit la Palatul Cotroceni – Primele imagini
Vizită istorică în țara noastră! Regele Charles al III-lea a ajuns în România, pentru prima oară după încoronare Este pentru prima dată când un monarh britanic pune piciorul pe pământ românesc Regele și-a început vizita, care va dura cinci zile, cu o întâlnire cu președintele Klaus Iohannis   Regele Charles, primit de Klaus Iohannis, la
Regele Charles al III-lea a ajuns în România Klaus Iohannis l-a întâmpinat la Palatul Cotroceni
Preşedintele Klaus Iohannis l-a întâmpinat, vineri, la Palatul Cotroceni, pe Regele Charles al III-lea Suveranul a aterizat pe Aeroportul Băneasa la ora 14:55.
Iohannis merge în weekend în Germania, unde va primi două premii pentru „promovarea democrației și a drepturilor omului”
Președintelui Klaus Iohannis va merge în acest weekend în Germania, unde îi vr fi decernate „Premiul Civic German” și „Premiul Franz Werfel pentru drepturile omului”.
Ce spunea Iohannis în cartea „Pas cu Pas”: „Președintele nu poate să iasă și să facă afirmații depreciative la adresa unei întregi caste profesionale”
„Președintele sau premierul țării noastre nu poate să iasă la televizor și să facă afirmații depreciative la adresa unei întregi caste profesionale Este pur și simplu inadmisibil, iar acest lucru denotă că, de fapt, acei politicieni nu sunt preocupați de sistemul educațional decât la nivel declarativ, politicianist!”, scria Klaus Iohannis în cartea sa „Pas cu
Cât câștigă Carmen Iohannis din salariul de profesor Încasează mai mulți bani din chirii, decât de la școală
Soția președintelui României, Carmen Iohannis, a câștigat anul trecut din salariul de profesor 41.283 de lei, conform declarației de avere pe care a depus-o Klaus Iohannis pe 31 mai.
Ce avere are Klaus Iohannis Câți bani a pus de-o parte șeful statului într-un an?
În total, Klaus Iohannis a încasatr 181.944 de lei, adică 15.162 de lei pe lună, potrivit declarației de avere, datată 31 mai 2023, arată adevărul.ro   Practic, media lunară a creșterii indemnizației sale a fost de 200 de lei, în condițiile în care în declarația de avere din 2022, președintele României menționa un venit anual
E România obligată să legalizeze căsătoriile gay sau nu? Decizia CEDO privind cuplurile de același sex, explicată
La cinci ani de la referendumul eșuat pentru familie, decizia Curții Europene a Drepturilor Omului privind drepturile familiilor formate din persoane de același sex din România a reaprins o discuție sensibilă la noi.
Unul dintre liderii de sindicat, replică pentru Iohannis: „Nu este ce-și imaginează președintele, că bate din degete și se oprește protestul”
„Am urmărit declarația dlui Iohannis vizavi de liderii de sindicat care sunt curea de transmise și nu se știe cu cine negociază Știu că politicienii erau obișnuiți să aibă lideri de sindicat cu care negociau, acum s-a schimbat Purtăm o negociere în baza mandatului primit, cei din sindicat hotărâsc ce este bun și ce nu
Răspunsul unui sindicalist din educație pentru Iohannis: Dacă v-ar fi păsat cu adevărat de examenele naţionale, oferta Guvernului putea fi adusă la cunoştinţă când a început greva
Liderul Uniunii Sindicatelor Libere din Învăţământul Preuniversitar (USLIP) Iaşi, Laviniu Lăcustă, susţine că nu profesorii pun în pericol desfăşurarea examenelor naţionale, ci Guvernul, care prin atitudinea sa, a dus la radicalizarea protestului El subliniază că Guvernul ar fi trebuit din prima să propună ordonanța pentru salariile profesorilor și nu să spună două săptămâni că nu
Iohannis spune că Administrația Prezidențială „este foarte corectă” când nu spune cât costă zborurile sale în străinătate
Președintele Klaus Iohannis a răspuns ironic întrebărilor referitoare la costul secret al aeronavelor cu care se deplasează în străinătate, spunându-le ziariștilor care insistau că o să le explice „colegele şi colegii de la Administraţie mai în detaliu”.
Moldova, la mila Rusiei Iohannis: „În caz de conflict, nu putem interveni”
Întrebat dacă România ar putea să asigure o umbrelă de securitate pentru Republica Moldova într-o astfel de situație, șeful statului a precizat că România poate asigura sprijin logistic „Aş fi tentat să vă întreb ce înseamnă o umbrelă de securitate, fiindcă România este în NATO şi Moldova este un stat neutru, deci pur militar nu
fanatik.ro: Iohannis declară război dascălilor aflați în grevă „Pe mine, ca profesor, m-a enervat mesajul președintelui”
Comentatorii politici sunt de părere că declarațiile președintelui cu privire la greva profesorilor sunt surprinzătoare, nefiind în ton cu declarațiile de până acum ale liderilor politici, și că atacul acestuia va avea probabil exact efectul invers decât cel contat.
Zelenski şi Iohannis au semnat documentul privind aderarea Ucrainei la NATO – Ce prevede actul
„Preşedintele României şi Preşedintele Ucrainei salută progresele semnificative ale Ucrainei în ceea ce priveşte avansarea pe calea integrării euroatlantice; confirmă angajamentul lor de a consolida eforturile comune de susţinere a integrării Ucrainei în cadrul Alianţei şi pentru implementarea standardelor NATO; exprimă disponibilitatea de a organiza consultări bilaterale cu privire la garanţiile internaţionale de securitate pentru
Iohannis, despre costurile deplasărilor: „Există o legislaţie care spune exact ce se poate transmite şi legea nu poate fi încălcată”
Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, joi, întrebat de ce nu sunt prezentate costurile deplasărilor sale în străinătate, că Administraţia Prezidenţială este „foarte corectă şi transparentă”, adăugând că există o legislaţie care spune „exact ce se poate transmite” şi legea nu poate fi încălcată.”Administraţia Prezidenţială este foarte corectă şi transparentă şi chiar preşedintele, personal, răspunde tuturor
Klaus Iohannis: „Greva a durat un pic mult şi se pune întrebarea cine negociază pentru dascăli”
„Întreaga clasă politică a neglijat educaţia timp de 30 de ani aproape Prima dată când educaţia a fost pusă la nivelul care i se cuvine a fost cu ocazia proiectului meu România Educată Ştim cu toţii că educaţia se face cu mult entuziasm, cu multă dăruire, este foarte valoroasă, dar nu vine pe gratis şi
ROTATIVA guvernamentală – Iohannis: „Nu există niciun fel de complicație și problemă în interiorul coaliției”
Întrebat despre rotativă, președintele a declarat: „Se va face Nu există niciun fel de complicație și problemă în interiorul coaliției și vă spun aceste lucruri fiindcă am discutat cu ei Rotația se va produce dar toți au înțeles că nu se poate face în același timp negocierea acestei greve, care se dovedește a fi foarte
CEDO a condamnat Ucraina din cauza nerecunoașterii parteneriatelor între persoane de același sex
Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) a condamnat joi Ucraina pentru discriminare şi încălcarea dreptului la respectarea vieţii private din cauza absenţei de recunoaştere şi de protecţii juridice pentru cuplurile de acelaşi sex, transmit Reuters și Agerpres.
Ungaria încearcă să blocheze discutarea aderării Ucrainei la NATO la summitul de la Vilnius
Aderarea Ucrainei la NATO nu poate fi pe ordinea de zi în timpul summitului NATO din iulie, a declarat ministrul de externe al Ungariei, joi, pe pagina sa de Facebook, relatează Reuters.
Iohannis atacă dur profesorii: Guvernul le-a dat tot ce-au cerut, de ce să mai continue greva?
Președintele Klaus Iohannis a susținut joi că profesorii trebuie să întrerupe greva deoarece au primit din parte Guvernului tot ce au cerut Șeful statului a mai precizat că învățământul a fost pus pe locul care se cuvinte odată cu programul „România educată” pe care l-a inițiat în urmă cu 8 ani și pe care parlamentul
Nicolae Ciucă: Schimbăm radical modul de salarizare în Educație Am înțeles nevoile urgente ale profesorilor 
„Fara scoala, evolutia nu poate fi posibila Fara scoala, dezvoltarea copiilor nu ar avea predictibilitate De aceea sunt convins ca azi autoritatile, parintii, dascalii suntem datori sa facem in asa fel incat sa le recunoastem drepul la educatie si sa faecem in sa fel incat sa beneficieze de tot ce inseamna dreptul la scoala Am
Răspunsul ferm dat Ucrainei de șefa diplomației germane în privința aderării la NATO
Porţile NATO rămân deschise pentru noi membri, însă o ţară nu se poate alătura Alianţei cât timp se află în mijlocul unui război, a declarat joi, la Oslo, ministrul de externe german Annalena Baerbock, potrivit Reuters.
Iohannis, în avion alături de Roberta Metsola, în drum către summitul Comunităţii Politice Europene: mesajul președintelui 
„Din Bucureşti, către Republica Moldova, împreună de preşedintele Parlamentului European, Roberta Metsola, pentru o reuniune importantă a familiei europene unită în jurul valorilor sale Este un moment oportun pentru a arăta că Republica Moldova nu este singură şi că Uniunea Europeană este alături de cetăţenii moldoveni în atingerea aspiraţiilor europene îndreptăţite ale acestora”, a scris
Avioanele spion ale NATO păzesc cerul Moldovei în timp ce liderii europeni se reunesc la Bulboaca
NATO va monitoriza cerul deasupra Republicii Moldova în timp ce aproape 50 de lideri europeni participă la un summit în apropierea granițelor Ucrainei pentru a-și arăta sprijinul pentru ambele țări, în timp ce Kievul pregătește o contraofensivă împotriva invaziei Rusiei, informează Reuters.
Cum va influența rotativa guvernamentală alegerile din 2024 De ce riscă PSD să ajungă la mâna PNL și scenariile pentru alianțele de anul viitor ANALIZĂ
Rotativa guvernamentală dintre PNL și PSD va marca nu doar schimbul fotoliului de premier, dar și demascarea unor jocuri politice odată cu apropierea celor patru rânduri de alegeri din 2024.
Nu mai pot fi înregistrate cu cartea de identitate peste 10 persoane la o adresă – Iohannis a promulgat LEGEA
Potrivit expunerii de motive, proiectul vizează îmbunătăţirea calităţii serviciilor de evidenţa persoanelor, a calităţii datelor înregistrate în registrul de evidenţă a persoanelor şi pentru crearea de facilităţi cetăţenilor români la obţinerea actelor de identitate „Nu poate fi înscrisă în actul de identitate adresa de domiciliu dacă în Registrul Naţional de Evidenţă a Persoanelor sunt înregistrate
​Firma care i-a făcut lui Ciucă „robotul-consilier” ION își lansează și platformă blockchain
Startup-ul românesc Humans.ai, care a intrat în atenția publicului după ce presa a scris că este cel care a făcut „robotul-consilier” al premierului Nicolae Ciucă, ION, își lansează acum și platformă de blockchain, tehnologie care stă la baza criptomonedelor sau creațiilor NFT.
fanatik.ro: „Ideologia de gen”, subiect de dispute în conducerea Camerei Deputaților Intervenție cenzurată a unui deputat AUR
Ideologia de gen a dat bătăi de cap membrilor Biroului Permanent al Camerei Deputaților, liderii de grup convenind să modifice discursul unui deputat AUR.
Întâlnire finală pentru încetarea grevei profesorilor – Nicolae Ciucă i-a convocat pe liderii de sindicat AZI, la ora 19:00
„Am convenit ca liderii de sindicat să meargă să discute cu cadrele didactice, cu membrii de sindicat, şi îmi exprim convingerea că vor da dovadă de înţelegere şi vor conveni că măsurile pe care le-am discutat astăzi sunt cele care pot să readucă personalul didactic la catedră şi elevii în bănci şi să finalizeze anul
Guvernul analizează alte scheme de ajutor pentru marii consumatori de energie – ANUNȚUL lui Nicolae Ciucă
„Vom analiza măsurile pe care la nivelul Ministerului Energiei şi Ministerului Economiei le vom lua pentru asigurarea unor scheme de ajutor pentru marii consumatori Din analizele pe care le-am primit de la Institutul Naţional de Statistică a rezultat clar nevoia de a sprijini industria Industria, din păcate, a avut un trend descrescător în ultimii ani
Nicolae Ciucă: „Măsurile pot readuce profesorii la catedră şi elevii în bănci” – Oferta Guvernului pentru încetarea GREVEI
„Am convenit ca la nivelul guvernului să adoptăm într-o şedinţă de guvern, mâine, de 1 iunie, o ordonanţă de urgenţă prin care să asigurăm mărirea salariilor la nivelul personalului didactic şi didactic auxiliar cu 1.000 de lei brut, pe lună iar pentru personalul nedidactic cu 400 de lei brut pe lună Totodată am convenit că
Discuțiile privind rotativa guvernamentală ar putea fi reluate Este pregătit Ciolacu să îi ia locul lui Ciucă? – Răspunsul liderului PSD
Intrebat, miercuri, după negocierile cu sindicalistii din Educatie de la Palatul Victoria, cand si dacă va avea loc mult-discutata rotativa guvernamentala, Ciolacu a raspuns: ”Categoric, da Cat mai repede” Liderul PSD a reiterat, in context, ca „in acest moment avem un protocol care va fi respectat” „Nu avem alta decizie care sa infirme (protocolul –
Klaus Iohannis pleacă în Moldova – Summit CRUCIAL pentru securitatea de la graniță în contextul războiului
47 de şefi de stat sau de guvern, preşedintele Consiliului European, preşedintele Comisiei Europene şi preşedintele Parlamentului Europeanvor lua parte la reuniune Potrivit sursei citate, prin găzduirea Summitului Comunităţii Politice Europene, Republica Moldova îşi reconfirmă vocaţia europeană şi consecvenţa în implementarea procesului de reforme necesare în vederea aderării la Uniunea Europeană Programul summitului cuprinde o
Ciucă și Ciolacu, noi discuții cu sindicaliștii din Educație Propunerea este majorarea etapizată a salariului de încadrare – SURSE
Potrivit surselor politice, noua ofertă convenită la solicitarea lui Klaus Iohannis este ca Guvernul și coaliția să-și asume o creșterea etapizată a salariului unui debutant până la 4000 de lei în următorii trei ani, începând cu o primă majorare de 30%, anul acesta Marile federații din Învățământ au anunțat, miercuri, înaintea întâlnirii de la Cotroceni dintre
fanatik.ro: Cum a reușit „coaliția stabilității” să ducă România în criză socială „PNL și PSD au încercat să guverneze cu mănuși în perspectiva anului electoral”
Profesorii, aflați în a doua săptămână de grevă generală, au refuzat miercuri ultima ofertă venită din partea Guvernului, asta chiar și după intervenția președintelui Iohannis, care s-a oferit să joace rolul de garant Alte categorii de bugetari au inițiat și ele proteste miercuri, iar, între timp, liderii coaliției, Nicolae Ciucă și Marcel Ciolacu, și-au împărțit
Opoziția USR și AUR au adus în plenul Camerei Deputaților pancarte și mesaje pentru susținerea grevei profesorilor
Opoziția din Parlament au afișat miercuri bannere și pancarte cu solicitările dascălilor Parlamentari USR au adus în plenul Camerei Deputaților pancarte de la protestul profesorilor în timp ce deputații AUR au venit cu pluovere negre inscripționate cu mesajul „Susținem greva profesorilor”.
Un fost consilier prezidențial dinamitează jocurile de culise din politică: Se desfășoară o operațiune împotriva președintelui Iohannis
Fostul consilier prezidențial a stârnit reacții virulente pe rețelele de socializare odată cu publicarea unei postări controversate:  „În vara anului 2012, un acoperit al serviciilor de informații, infiltrat la Palatul Cotroceni pe poziția de consilier prezidențial, îi susura lui Traian Băsescu în urechi scenariul conform căruia PDL poate câștiga alegerile parlamentare din toamna acelui an
”A venit timpul” pentru aderarea Suediei la NATO Îndemnul lui Antony Blinken pentru Turcia și Ungaria
La două zile după realegerea preşedintelui turc Recep Tayyip Erdogan, principalul obstacol pentru această aderare, şeful diplomaţiei americane a reiterat apelul Washingtonului de a finaliza rapid aderarea Suediei la Alianța Nord Atlantică, cu ocazia unei vizite în această ţară nordică, relatează Agerpres.”Îndemnăm Turcia, la fel şi Ungaria, să ratifice această aderare pe cât de repede
Se încing spiritele în Kosovo! NATO a anunțat că va trimite forțe suplimentare în regiune
Potrivit unor surse militare de la Bruxelles, un contingent de aproximativ 700 de soldaţi va fi trimis în Kosovo.În prezent, în Kosovo sunt staţionaţi 3.800 de militari în cadrul KFOR, forţă aflată sub comandament NATO.Desfăşurarea „”este o măsură preventivă pentru a asigura că KFOR are capabilităţile necesare pentru a menţine securitatea””, a declarat comandantul Forţei
​NATO va desfăşura trupe suplimentare în Kosovo pentru a reduce violenţa Stoltenberg anunță că 700 de soldaţi vor fi trimişi în regiune în zilele următoare
Trupele NATO au securizat primăria din Zvecan, în Kosovo, iar Alianţa a declarat marţi că va trimite mai mulţi soldaţi în regiune, la o zi după ce 30 de soldaţi NATO şi 52 de protestatari au fost răniţi în confruntări, iar UE şi SUA au cerut dezescaladarea violenţelor, relatează Reuters.
Aderarea Ucrainei la NATO Decizii cruciale, așteptate săptămâna acesta, la reuniunea Alianței Nord-Atlantice de la Oslo
În prezent, țări precum SUA şi Germania se tem că o eventuală aderare a Ucrainei la Alianţa Nord-Atlantică printr-o procedură accelerată ar face ca NATO să se apropie de intrarea într-un război activ cu Rusia, relatează Reuters preluat de Agerpres Totuşi, atât Kievul, cât şi unii dintre cei mai apropiaţi aliaţi ai săi din Europa
Liderii sindicali, concluzii după întâlnirea cu Iohannis Mulțimea strigă: „Nu plecăm”
Liderii sindicali anunță la această oră concluziile după discuțiile cu președintele Klaus Iohannis, în timp ce mii de oameni protestează la Cotroceni.
Continuă valul de demiteri după demisia șefului ANAF – Șeful Vămilor, DEMIS de premierul Nicolae Ciucă
Premierul Nicolae Ciucă a anunţat marţi că l-a demis din funcţie pe şeful Autorităţii Naţionale a Vămilor şi că a luat act de demisiile şefilor ANAF şi Agenţiei Naţionale pentru Resurse Minerale „Avem nevoie de un sistem de colectare mai eficient”, a transmis şeful Guvernului L-am demis, azi, pe șeful Autorității  Naționale a Vămilor și
Ședință de urgență a coaliției Ciucă, Ciolacu și Kelemen, discuții cruciale la Guvern
Liderii coaliției s-au reunit la Palatul Victoria Aceștia discută despre salarii, dar și despre greva profesorilor La întâlnirea cu sindicatele participă, potrivit unor surse, și Marcel Ciolacu și Kelemen Hunor Aceștia au început discuțiile înainte de întâlnirea cu protestatarii Sindicatele din Educaţie organizează, astăzi, un miting de protest în Piaţa Victoriei, urmat de un marş
SCANDAL pe rotativă: Când va fi instalat Guvernul Ciolacu – Miniștrii care rămân – Scenariile PSD și PNL
Potrivit unor surse politice, liberalii susțin ca noul guvern condus de Marcel Ciolacu să fie instalat abia la toamnă Rotația premierilor, care trebuia să aibă loc până la 1 iunie, a fost amânată Odată cu criza din Educație, declanșată prin greva generală anunțată de sindicate din 22 mai, liderul PSD – Marcel Ciolacu anunța suspendarea
Premierul Nicolae Ciucă se întâlnește la ora 12:00 cu sindicatele din Învățământ
Pe lângă consultări cu liderii sindicatelor din Educație, care au loc la ora 12.00, șeful Guvernului va discuta și cu liderii sindicatului din sănătate SANITAS, de la ora 15.00 Ambele runde de discuții vor avea loc la Palatul Victoria Discuțiile au loc în contextul în care, de la ora 12:00, începe un protest de amploare

Horoscop

Horoscop WEEKEND 2-4 iunie 2023 Luna Plină în Săgetător ne aduce mai mult optimism
Horoscop weekend. BERBEC  Tu ai in continuare o dificultate in a intelege unele informatii care au ajuns la tine in ultimul timp si nu stii cum sa actionezi cand ele au asa de multe semnificatii si asa de putine optiuni de actiune Ai incredere in sentimentele tale instinctive mai intai care poarta cele mai importante raspunsuri
Horoscopul zilei, vineri 2 iunie 2023 Astrele ne îndeamnă spre acțiune, fără să pierdem prea mult timpul cu discuții
Horoscop zilnic BERBEC (21 martie – 20 aprilie) Astazi te poate incerca o stare de confuzie si dezorientare in care ai putea pierde controlul asupra ta si asupra unei situatii, scrie Sfatul Parintilor Prima ta prioritate acum este sa ai claritate Vezi exact ce se intampla concret Aduna-ti fortele si mintea echilibrata ca sa revii
Horoscop zilnic Vineri, 2 iunie Zodia care va avea o surpriză deloc plăcută pe plan financiar
Astrele au pregătit noi provocări pentru zodii, unele fiind mai norocoase, iar altele mai puțin Toate previziunile despre dragoste, bani sau job, în horoscopul zilnic.
Horoscopul banilor pentru luna iunie Cheltuieli majore în cazul unei zodii
Berbec(21 martie – 20 aprilie) Luna aceasta, astrele ți-ar putea aduce fericire rezultată din câștiguri financiare Se anunță o creștere a veniturilor, economii și sprijin financiar din partea familiei De asemenea, poate fi o lună bună pentru cheltuieli familiale și de casă O achiziție importantă te va face fericit/ă.Afacerile vor merge bine atât timp cât
Horoscopul zilei, joi 1 iunie 2023 Luna în Scorpion aduce plusul de pasiune din activitățile zilnice
Horoscop zilnic BERBEC   Astazi ai putea avea o dificultate in a comunica si discuta subiecte importante in timp ce lumea are asa de multe alte teme mai importante decat ale tale Te gandesti in acelasi timp si la problemele colective dar si la cele individuale si risti sa pierzi focusul de la ce conteaza cu
Zodiile pe care nu poți să le minți Horoscopul adevărului
Gemeni Nici ei nu se numără printre cele mai sincere zodii, ba dimpotrivă, scrie adevarul Cunoscuți a fi „cu două fețe”, Gemenii știu însă să stăpânească bine arta minciunii, motiv pentru care pot depista imediat acele tertipuri care îi dau de gol pe mincinoși.  Au un simț de observație ascuțit și o inteligență emoțională foarte
6 zodii fără emoții: nu pot iubi, orice ar fi! Horoscopul singurărății absolute
Fecioară  Această zodie nu își poate împărți sentimentele cu nimeni Petrece foarte mult timp în oglindă și este preocupată doar de persoana ei Partenerul de viață trebuie să o copleșească zilnic cu declarații de dragoste și să îi spună cât de frumoasă este.  Chiar dacă a avut numai relații de lungă durată, Fecioara nu s-a
Horoscop zilnic Joi, 1 iunie Zodia care a cărei relație nu duce în direcția dorită
Astrele au pregătit noi provocări pentru zodii, unele fiind mai norocoase, iar altele mai puțin Toate previziunile despre dragoste, bani sau job, în horoscopul zilnic.
Horoscop rune pentru luna iunie Previziuni sumbre și probleme grave generate de inversarea Nauthiz
Mai concret, runele sunt considerate alfabetul zeilor, astfel că totalitatea lor împreună cu puterile și conexiunile pe care le au formează un centru de forță care transmite mesaje zeilor Runa iunie 2023 pentru Berbec – Jera Această rună indică faptul că acești nativi vor începe un nou capitol benefic în viața lor Se vor simți
Zodiile de femei care nu îți vor fi niciodată prietene Horoscopul trădării
Deși ai crede că acestea sunt principalele criterii de selectare a prietenilor, se pare că și zodiacul poate să ne ofere indicii importante despre cum se comportă o persoană într-o relație de prietenie.  În cele ce urmează am făcut un top al zodiilor în care nu ar trebui să ai încredere niciodată într-o relație de
Zodiile cel mai greu de iubit Vor pune adesea la grea încercare răbdarea și perseverența partenerilor
Parcurgând cu atenție articolul de mai jos vei descoperi zodiile care, în ciuda unor calități extraordinare pe care le au, sunt greu de iubit Fecioara Face parte dintre zodiile cel mai greu de iubit din mai multe motive În primul rând, va tinde să-și ascundă emoțiile, sentimentele, ceea ce va duce la dificultăți în apariția
Horoscop zilnic Miercuri, 31 mai Zodia care își asumă riscuri inutil
Astrele au pregătit noi provocări pentru zodii, unele fiind mai norocoase, iar altele mai puțin Toate previziunile despre dragoste, bani sau job, în horoscopul zilnic.
Horoscopul lunii IUNIE 2023 O lună cu trei planete retrograde Vom putea să le facem față?
Pe masura ce ajungem in a doua jumatate a lunii, avem un flux incredibil de energie feminina Aceasta energie ne va ghida sa lucram cu inimile noastre si sa ne conectam cu intelepciunea simtirii Ne putem simti mai in contact cu corpul nostru si mai sensibili la lumea din jurul nostru.  Horoscop iunie 2023 BERBEC 
Zodiile de femei pe care nu le poți uita Horoscopul farmecelor
Chiar dacă oricine poate îndeplini un asemenea rol, astrele dezvăluie doar 5 zodii de femei care au șanse foarte mari să devină imposibil de uitat Ele își vor lăsa amprenta asupra vieților celor din jur, dar într-o notă pozitivă Berbec Una dintre cele mai puternice și interesante zodii este, cu siguranță, Berbecul Femeia născută în
Horoscopul dragostei pentru săptămâna 29 mai-4 iunie Cum să atragi norocul de partea ta
Berbec (21 martie – 20 aprilie) Dacă ești căsătorit/ă, nu ar trebui să creezi conflicte, deoarece problemele mărunte îți pot aduce probleme în relație Fii practic/ă și petrece o săptămână liniștită cu soțul tău/soția ta.  Ai grijă și de sănătatea acestuia/acesteia, deoarece el sau ea ar putea avea nevoie de atenție Dacă ești singur/ă, nu
Horoscop IUNIE 2023 Surprize neașteptate și explozia simțurilor pentru zodii – Se plătesc datoriile karmice – Cine suferă 
Horoscopul lunii iunie 2023: karma își plătește datoriile și își încasează plățile în luna solstițiului de vară Fără eclipse, fără tranzituri astrologice dificile sau periculoase, horoscopul lunii iunie pare fi la fel de blând precum o briză caldă de vară E însă doar o impresie, arată astrele Cu Soarele aflat în cea mai mare parte
Zodiile în care se nasc cele mai iubite femei Horoscopul fabuloaselor 
Berbec Deșteaptă, independentă și sexi, nativa zodiei Berbec atrage toate privirile asupra ei, pe oriunde ajunge Nu ai nevoie de prea multe dovezi din partea ei pentru a-ți da seama că este o femeie fabuloasă Pe ea nu o doboară greutățile vieții, ci o înalță și o întăresc Această nativă exprimă senzualitate și încredere în
Horoscop 29 mai 2023, cu Neţi Sandu Sunteți printre preferaţii şefilor şi poate o să vi se dea ceva mai complicat de lucru
Horoscop 29 mai 2023, prezentat de Neti Sandu la Știrile Protv O să ne străduim să menţinem un echilibru, să facem şi treabă, să ne şi distrăm, să facem mişcare şi o s-avem grijă şi de ai noştri  
Zodiac CHINEZESC săptămâna 29 mai – 4 iunie 2023 Mesaje cruciale pentru mai multe zodii
 Din 22 ianuarie 2023 ne bucuram de Noul An al Iepurelui de Apa Un an liniștit, chiar binevenit și necesar după anul feroce al Tigrului Trebuie să mergem să ne căutăm un loc cald pentru a ne linge rănile și să ne odihnim după bătăliile de anul trecut Bunul gust și rafinamentul vor răsări peste
Horoscop zilnic Duminică, 28 mai Zodia a cărei relație amoroasă nu va fi de durată
Astrele au pregătit noi provocări pentru zodii, unele fiind mai norocoase, iar altele mai puțin Toate previziunile despre dragoste, bani sau job, în horoscopul zilnic.
Horoscop 28 mai 2023 Berbecii au nevoie de seriozitate, ca să poată fi sinceri cu ei, să poată face pași importanți înainte către rezolvare
Horoscop 28 mai 2023 Citește horoscopul de azi pentru zodia ta Pe libertatea găsești Horoscop zilnic cu previziuni în dragoste, bani sau sănătate Află ce îți rezervă astrele pentru ziua de azi Horoscop Berbec – 28 mai 2023: Ai nevoie de seriozitate astăzi, ca să poți fi sincer cu tine, să poți face pași importanți
Zodiile care dau cei mai dificili soți La cine trebuie să fiți atente înainte de a vă căsători
Unii nativi pot prezenta trăsături care îi fac indezirabili atunci când vine vorba de căsătorie Iată care sunt zodiile care dau cei mai dificili soți Dacă credeți în zodii, vedeți ce spun astrele despre bărbatul cu care urmează să vă căsătoriți  
Horoscop zilnic Sâmbătă, 27 mai Zodia care va primi o veste bună spre seară
Astrele au pregătit noi provocări pentru zodii, unele fiind mai norocoase, iar altele mai puțin Toate previziunile despre dragoste, bani sau job, în horoscopul zilnic.

Știri generale

Energie

AFM

Incendiu de proporții la Roma, soldat cu un mort şi 15 răniţi! 100 de persoane au fost evacuate – FOTO
„Cifrele oficiale, un mort, 15 răniţi, dintre care doi în stare gravă”, a scris pe pagina sa de Facebook Massimiliano Umberti, primarul din arondismentul 4, din Roma, unde s-a produs incidentul, relatează Agerpres care citează AFP Potrivit presei, lucrările la faţada clădirii erau în curs de desfăşurare în momentul producerii incendiului Cauzele sunt pentru moment
Viktor Orban, declarații halucinante: Bruxelles-ul propune Ungariei să îşi distrugă economia, oamenii, familiile şi pensionarii
Oficialul a precizat, într-un interviu că guvernul a elaborat un proiect de buget care protejează toate aceste lucruri Orban s-a arătat nemulțumit de faptul că Bruxelles-ul a cerut Ungariei să să nu ia profitul suplimentar de la bănci și de la marile companii, iar pensionarii și familiile să plătească integral costul energiei Totodată Viktor Orban
Lukașenko și „problema” ucraineană: „A fost greșeala noastră!”
Președintele Belarusului, Aleksandr Lukașenko, a declarat joi că Rusia și Belarus ar fi trebuit să „rezolve problema ucraineană” în 2014-2015, când Kievul nu avea nici armată, nici pregătire pentru război, potrivit agenției de presă de stat belarusă, Belta La o reuniune a șefilor de securitate și servicii speciale din statele membre CSI, Lukașenko a declarat că este
Ministrul Muncii nu știe dacă profesorii renunță la GREVĂ Marius Budăi: „Decizia acum nu este la noi”
„Discuțiile s-au purtat în cadru civilizat și să rămână aceste discuții Eu nu intru în oferte la TV Coaliția a decis, iar noi am pus în practică, în cazul educației Nu pot să-mi dau eu cu părerea Eu am spus că tot ce s-a angajat guvernul, s-a pus în practică și e asumat prin lege
Care sunt cele 4 obiceiuri sanatoase ale persoanelor longevive din toata lumea
Dean și Anne Ornish, un cuplu care cercetează și scrie despre stilurile de viață care pot îmbunătăți situația pacienților diagnosticați cu afecțiuni precum diabetul, prezintă câteva dintre descoperirile lor în nouă carte „Undo It! With Ornish” Ei arată că multe afecțiuni, precum inflamatiile cronice, stresul oxidativ (ruperea echilibrului natural dintre radicalii liberi și antioxidanții din organism)
Bărbat extrem de agresiv, „potolit” de poliție cu un foc de armă! Acesta a distrus geamul mașinilor din trafic cu o țeavă metalică
„Azi, 02 iunie, la ora 19.19, polițiștii băimăreni au fost sesizați prin S.N.U.A.U.112 de către un bărbat de 38 de ani din municipiu, cu privire la faptul că un bărbat i-a spart geamul autoturismului și lovește autoturismele aflate în trafic Deplasați la fața locului, polițiștii au identificat persoana în cauză, care manifesta un comportament agresiv
S-a autopropus la Real Madrid și crede că îl poate înlocui pe Karim Benzema
Real Madrid este în căutare de atacant, după ce Karim Benzema a primit mai multe oferte din Arabia Saudită Deși nu se află pe lista madrilenilor, un jucător din Bundesliga s-a autopropus la echipa de pe Santiago Bernabeu.
VIDEO Regele Charles al III-lea a ajuns la Valea Zălanului El i-a salutat pe localnicii care l-au întâmpinat şi a primit flori
Regele Charles al III-lea a ajuns, vineri seară, la Valea Zălanului, unde a fost întâmpinat de mai mulţi localnici, pe care i-a salutat, strângându-le mâinile El a primit un buchet de flori galbene de la o fetiţă şi un altul, în care se afla şi un bujor, de la o femeie.
Aryna Sabalenka și motivul pentru care a refuzat să vină la conferința de presă după calificarea în optimile Roland Garros
Calificată în premieră în optimi la Roland Garros după ce a învins-o pe Kamilla Rakhimova, Aryna Sabalenka nu a participat la conferința de presă de la finalul disputei, motivând că se ferește de întrebările politice pe care jurnaliștii i le adresează.
Încă un an „în picaj” pentru TAROM Pierderi estimate la aproape 63 de milioane de lei 2007 – ultimul an cu profit
Transportatorul aerian național Tarom estimează pierderi de 62,4 milioane lei în acest an şi venituri totale de 2 miliarde lei Potrivit celui mai realist scenariu, 2024 ar fi anul în care rutele ajung profitabile, iar scenariul pesimist arată că anul 2027 ar fi anul în care rutele ajung profitabile, arată proiectul de Ordin al ministrului
A cerut 960 de dolari pe un tatuaj care arată ca o mâzgălitură! Ce spune artistul despre „opera” sa – Videoclipul s-a viralizat în doar câteva ore – VIDEO
Mykhailo, un artist tatuator în vârstă de 21 de ani din Berlin, Germania, a publicat recent un videoclip pe platfoma TikTok cu unul dintre cele mai recente proiecte ale sale și a strârnit controverse Se pare că pentru un tatuaj, care arată ca o mâzgălitură, clientul a scos din buzunar suma de 900 de euro
Tarom estimează pierderi de 62,4 milioane lei în acest an 2007, ultimul an în care compania a avut profit / Cât câștigă, în medie, un angajat Tarom
Transportatorul aerian naţional Tarom estimează pierderi de 62,4 milioane lei în acest an şi venituri totale de 2 miliarde lei Potrivit celui mai realist scenariu, 2024 ar fi anul în care rutele ajung profitabile, iar scenariul pesimist arată că anul 2027 ar fi anul în care rutele ajung profitabile, arată proiectul de Ordin al ministrului
fanatik.ro: România, pe ultimul loc în Europa la numărul de absolvenți cu studii superioare Profesor: „Aș investi în învățători înainte de a investi în învățământul superior”
În anul 1990, doar 10% din tinerii României aveau o diplomă de studii superioare, iar 33 de ani mai târziu, când țara noastră a făcut tranziția de la o economie industrială la una bazată pe servicii intrând anul trecut în categoria țărilor cu venituri mari, acest procent a ajuns la 25%.
Care era modul de operare al unei rețele de traficanți de migranți pe ruta Ungaria-Austria
Șase membri ai unei rețele de trafic de migranți au fost condamnați vineri, în Franța, la pedepse de până la un an și jumătate de închisoare pentru trafic de migranți din Ungaria în Austria, potrivit AFP.
Oficialii ruși propun interzicerea asistenței medicale pentru transsexuali: „Păstrează Rusia pentru posteritate”
Oficialii ruși au propus o nouă lege care interzice persoanelor transsexuale să aibă acces la asistență medicală pentru afirmarea sexului, potrivit Sky News.
O tânără de 23 de ani a omorât o persoană „din curiozitate” Pașii urmați în încercarea de a comite o „crimă perfectă”
O tânără de 23 de ani, pasionată de filme și de cărți bazate pe crime reale, a fost arestată, miercuri, în orașul sud-coreean Busan, după ce a ucis și dezmembrat o femeie, au anunțat autoritățile locale.
Cum arată casa de lux a Rihannei din Los Angeles Se vinde pentru 10,5 milioane de dolari | FOTO
Rihanna a scos la vânzare una dintre cele două case pe care le deține în Beverly Hills Proprietatea se vinde pentru suma de 10,5 milioane de dolari  
Carnagiu pe calea ferată Un tren de călători s-a ciocnit cu un marfar Cel puțin 50 de oameni sunt morți, iar 300 sunt răniți
Operațiunile de salvare erau în curs de desfășurare la fața locului și se acordă „toată asistența posibilă” celor afectați, a declarat vineri premierul indian Narendra Modi într-un mesaj pe Twitter Coliziunea este un „accident grav”, a declarat reporterilor H K Dwivedi, secretarul șef al Bengalului de Vest Oficiali ai South Eastern Railway, care nu au
Fost premier, declarații HALUCINANTE: „Româncele sunt percepute ca fiind de moravuri ușoare”
Afirmațiile neobișnuite au fost făcute de Mihai Răzvan Ungureanu, fost premier al României și șef al Serviciului de Informații Externe El spune că femeia este percepută mai mult ca motiv declanșator al violenței și nu ca victimă a agresivității domestice Afirmațiile au fost făcute de Mihai Răzvan Ungureanu într-un material din Dilema veche, intitulat „Bătaia
Metoda „Accidentul” face noi victime! Cum au fost păcăliți românii de 3 falși medici – Escrocii au câștigat zeci de mii de euro
Aceștia se dadeau drept medici străini și profitau de oamenii naivi, care acceptau să le dea bani doar pentru a-și ajuta rudele implicate în așa-zise accidente în afara țării Falșii medici au fost prinși în flagrant Vorbim despre un român și doi bulgari.  ”La data de 1 iunie 2023, polițiștii Direcției Generale de Poliție a
Tzancă Uraganu și-a luat un bolid de lux în valoare de 300.000 de euro! Ce spune manelistul despre datoriile la ANAF
Sunt imaginile cu care Tzancă Uraganu a dat internetul peste cap Manelistul și-a etalat noul Lamborghini Huracan Spyder, decapotabil, de 300.000 de euro, în prezența apropiaților Imaginile au ajuns rapid virale pe internet Chiar dacă buzunarele manelistului par să fie pline, acesta sfidează legea și autoritățile și nu își plătește amenzile uriașe Acesta a strâns
Florin Piersic, interviu exclusiv despre scrisoarea către Elena Ceaușescu – Marele actor este dezamăgit de prieteni
„Ceea ce mă miră pe mine e că nu a luat nimeni niciun fel de atitudine Domnul primar Boc și cu soția lui erau în față, sigur că nu era pentru el să se ridice să-l ia pe ăla, dar trebuia ăia să Eu am fost chiar destul de blând Pe prieteni îi prinzi numai
Bărbat filmat în timp ce făcea baie în fântâna arteziană de la Vatican! Scene revoltătoare
În timpul protestului, bărbatul a spus că suferă din cauza copiilor care mor sub bombele rusești în Ucraina Fortele de ordine de la Vatican au intervenit imediat și l-au obligat pe bărbat să se îmbrace Scene halucinante au fost surprinse și în fața unui aeroport din Italia Un bărbat a fost filmat în timp ce
„Eșec strategic”: Bombardamentele Moscovei au un efect contrar în plan diplomatic
De la începutul lunii mai, Rusia și-a intensificat atacurile cu drone și rachete asupra Kievului, deseori noaptea, o tactică denunțată de Ucraina ca fiind menită să terorizeze populația civilă, potrivit AFP.
Trupele „Ahmat” ale lui Kadîrov au lansat o ofensivă înspre Mariinka / Oraşul ucrainean, o ruină
Grupul „Ahmat” al forţelor speciale cecene a lansat o ofensivă în direcţia oraşului Mariinka din Doneţk, în estul Ucrainei, a anunţat vineri Ministerul rus al Apărării, relatează CNN şi Reuters.
Veste bună pentru AC Milan – Cel mai bun jucător și-a prelungit contractul
AC Milan va încheia acest sezon pe loc de UEFA Champions League, iar formația antrenată de Stefano Pioli s-a asigurat că nu va rămâne fără cel mai bun jucător al echipei.
Premierul din Kosovo acuză Belgradul de organizarea revoltelor
Premierul kosovar Albin Kurti a acuzat vineri Belgradul că a „organizat” escaladarea situaţiei în nordul Kosovo, unde 80 de persoane au fost rănite la începutul acestei săptămâni într-o confruntare între manifestanţi sârbi şi soldaţi ai forţei NATO relatează AFP și Agerpres.
Accident feroviar în India: Cel puțin 50 de morți și 300 de răniți
Cel puțin 50 de persoane au murit și 300 au fost spitalizate în India după ce un tren de pasageri a deraiat și s-a ciocnit vineri cu un tren de marfă în districtul Balasore din Odisha, potrivit presei locale, citată de Reuters.
Migrenele lui Nole și relația greu de explicat cu publicul francez
Novak Djokovic a trăit periculos în meciul cu imprevizibilul Alejandro Davidovich Fokina, sârbul având nevoie de două tiebreakuri (la 4 și la 5) și de o manșă câștigată cu 6-2 pentru a obține calificarea în optimile de la Roland Garros Partida a fost una spectaculoasă, cu mult dramatism, lovituri încântătoare, răsturnări de situație și cu
Câștigătoare de Grand Slam, în optimi la Roland Garros – Rezultatele zilei
Sloane Stephens s-a calificat în vineri în optimile turneului Roland Garros, după ce a învins-o în 3 seturi pe Yulia Putintseva, scor 6-3, 3-6, 6-2.
Liderii de sindicat din Educație primesc amenințări cu MOARTEA! Anton Hadăr: „Bagajul de cuvinte folosite te înspăimântă”
„Colegii de la preuniversitar au spus că vor să continue greva, iar noi, cei de la universități, am avut ședință chiar înainte și multe centre universitare sunt hotărâte să declanșeze conflict de muncă, pentru că nu mai merge Efectiv una am discutat și alta a ieșit, e o mare problemă În legătură cu amenințarea, așa
De ce trebuie să pui albastru de metilen în apa de unde beau apă puii Puțină lume știe asta – Beneficiile sunt uriașe
Dacă ne numărăm printre românii care au animale la curte, sau, cel puțin au prieteni și rude care au, atunci știm deja că nu este deloc simplu să avem grijă de acestea! Este nevoie de mult efort depus, atât din punct de vedere fizic, cât și material, pentru a le asigura un trai sănătos! Desigur,
Incident pe drumul spre Cascada Urlătoarea: o turistă a suferit fracturi după ce a alunecat pe noroi
„A doua interventie s-a incheiat in urma cu cateva minute si a avut loc pe poteca turistica spre Cascada Urlatoare Acolo o femeie de 44 de ani din Ilfov a suferit o dubla fractura de tibie si peroneu dupa ce a alunecat pe noroi si a cazut Dupa ingrijirile necesare la fata locului, victima a
Se adâncește CRIZA din Educație! Salariile s-au majorat, profesorii rămân în GREVĂ – Promisiunile Guvernului
Este haos în educație Sindicaliștii nu vor să renunțe la grevă nici după ce Guvernul a majorat salariile profesorilor Părinții sunt disperați și fac apel la profesori să se întoarcă la catedră Între timp, guvernanții fac precizări cu privire la ordonanța de urgență care a majorat salariile profesorilor cu o mie de lei Mai mult,
Marcel Ciolacu s-a întâlnit cu Regele Charles: „O prietenie inestimabilă care ne onorează și ne inspiră!”
„O prietenie inestimabilă care ne onorează și ne inspiră!O prietenie pe care mereu o reafirmă, prin vizitele sale în România, Majestatea Sa Regele Charles al III-lea!În cadrul discuției private, l-am asigurat pe monarhul britanic de dorința noastră de a ne conserva tradițiile și de a ne proteja diversitatea naturală şi culturală de care atât domnia
Ceaiuri cu efect calmant – 15 plante care te scapă de ANXIETATE
Ceea ce funcționează pentru o persoană s-ar putea să nu funcționeze pentru toată lumea Ceaiurile cu efect calmant sunt multe, așa că fiecare poate găsi unul cu gust plăcut, cu ajutorul căruia să scape de anxietate Ceaiurile cu efect calmant te scapă de anxietateCând decizi să folosești un anumit ceai este indicat să discuți cu
COD GALBEN de viituri pe râurile din 29 de judeţe ale țării – Unde lovește potopul și cât va dura
Astfel, potrivit unui comunicat remis de Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor (INHGA), se pot depăşi cotele de atenţie pe anumite râuri din judeţele: Bistriţa Năsăud, Bihor, Cluj, Maramureş, Sălaj, Satu Mare, Arad, Hunedoara, Harghita, Mureş, Alba, Sibiu, Timiş, Caraş Severin, Gorj, Mehedinţi, Dolj, Vâlcea, Argeş, Dâmboviţa, Prahova, Ilfov, Buzău, Vrancea, Suceava, Neamţ,
„Vom elibera întreaga Rusie” Partizanii anti-Putin anunță că vor lansa un nou atac pe teritoriul rus
Un grup de luptători ruși anti-Putin a anunțat că va lansa în curând un nou atac pe teritoriul Rusiei, pentru a elibera țara.
Mai multe consultații și analize decontate de stat Ce cuprinde noul pachet de bază pentru asistență medicală
Se extinde pachetul de consultații și analize decontate de stat Medicul de familie va putea să imobilizeze o fractură și să facă spălături gastrice  
Premieră interplanetară Prima transmisie live de pa Planeta Marte
Spectacolul planetar intră vineri, 2 iunie 2023 într-o nouă etapă a explorării cosmosului: transmisia LIVE de pe Marte realizată de Agenția Spațială Europeană (ESA) Fluxul de imagini de pe planeta roșie, de la o distanță de 3 milioane de kilometri va începe la ora 19.00 (ora României), scrie ziare.com Pentru a sărbători a 20-a aniversare
Un bărbat beat și-a stins tigara pe capul unei fetițe de 3 ani chiar de 1 Iunie
Dupa ce s-ar fi certat in casa, barbatul a iesit in curte, a fumat o tigara si a stins-o de capul micutei, in timp ce se juca cu alti copii Imediat ce micuta a inceput sa planga, mama ei a iesit din casa si a observat ca fetita avea o arsura si scrum pe scalp
Cum trebuia să se numească, de fapt, „Bohemian Rhapsody” Titlul la care s-a gândit inițial Freddie Mercury – VIDEO
Descoperirea a fost făcută în urma apariţiei unei folio de 15 pagini de versuri, linii vocale şi armonii scrise de mână de cîîndrăgitul cântăreţ în timp ce compunea hitul său Aproape de partea de sus a unei pagini introductive, Mercury pare să fi tăiat cuvântul „mongolian” înainte de a-l înlocui cu faimosul „bohemian”, scriu jurnaliștii
Grandiosul stadion „Camp Nou” va fi remodelat FC Barcelona își va disputa meciurile de acasă pe altă arenă | VIDEO
FC Barcelona nu va mai juca vreme de 18 luni pe „Camp Nou”, deoarece grandioasa arenă va intra într-un proces de renovare Costul modernizării va depăși 1,5 miliarde de euro.
Șapte ani de la tragedia SMURD de la Haragâș Eroii au fost comemorați de rude și colegi „Sunt în sufletele noastre”
Au trecut șapte ani de la accidentul aviatic SMURD în care un echipaj de salvare aeriană de la Iași a murit în timpul unei misiuni în Republica Moldova.
Mii de români și-au început vacanța, departe de țară ”Salutări din Bali! Am ales această destinație ca orice român”
Pe litoralul bulgăresc sau grecesc, mii de turiști români au început vacanța cu încântare, au făcut deja plimbări lungi și au încercat apa  
Regele Charles al III- lea: ‘Am ajuns să iubesc România’
Regele Charles al III- lea a declarat vineri, în alocuţiunea susţinută la Palatul Cotroceni, împreună cu preşedintele Klaus Iohannis, că a ajuns să iubească România, cultura şi arta, patrimoniul, istoria, peisajele şi biodiversitatea El a spus în limba română: ‘Ţară de Glorii, ţară de dor!’, fiind aplaudat de oficialii prezenţi la eveniment.
Regele Charles al III-lea a citat din Eminescu în mesajul transmis de la Cotroceni: ”Am ajuns să iubesc România”
Regele Charles al III-lea a declarat vineri, 2 iunie, la Palatul Cotroceni, că întotdeauna s-a simţit ”acasă” în țara noastră.
Aceste plante pun țânțarii pe fugă! Te scapă de insectele-vampir și parfumează aerul din casă
Prin alegerea unor plante specifice, poți beneficia de acest truc natural pentru a ține țânțarii supărători departe Iată câteva exemple de plante pe care le poți alege: Menta: Această plantă aromatică nu doar că are un miros plăcut, dar și respinge țânțarii Poți să o plantezi în ghivece și să o așezi pe balcon De
Regele Charles, vizită istorică în țara noastră: „Întotdeauna m-am simțit acasă în România”
Vizită istorică în țara noastră! Regele Charles a fost primit la Palatul Cotroceni de Klaus Iohannis Este pentru prima dată când un monarh britanic pune piciorul pe pământ românesc Charles al III-lea vine în țara noastră de altfel de peste 20 de ani Acesta are și mai multe case cumpărate în România.  Președintele Klaus Iohannis
Marcel Boloș, anunț important pentru milioane de români: Cardurile de alimente, încărcate la 15 iunie – Cine primește vouchere pentru bebeluși
Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Marcel Boloş, anunţă vineri că de la 15 iunie se va încărca o nouă tranşă de 250 de lei pe cardurile pentru alimente şi mese calde, fiind vorba de 600 de milioane de lei către toţi cei 2,4 milioane de beneficiari eligibili Marcel Boloș a mai anunțat că în următorii
Rusia spune că SUA au accesat mii de telefoane Apple în cadrul unui complot de spionaj
Serviciul Federal de Securitate al Rusiei (FSB) a anunţat joi că a descoperit un complot al Agenţiei Naţionale de Securitate a SUA (NSA) care foloseşte programe malware necunoscute anterior pentru a accesa aşa-numitele vulnerabilităţi de tip backdoor din telefoanele iPhone ale Apple, transmite Reuters, potrivit News.ro.
Nvidia a depășit pragul de 1.000 de miliarde dolari capitalizare, fiind de opt ori mai valoroasă decât Intel
​Prima mare câștigătoare a freneziei AI este compania Nvidia care, pentru puțin timp, a depășit pragul de 1.000 miliarde dolari capitalizare, fiind prima companie de procesoare care reușește să ajungă atât de sus Spre comparație, concurentul Intel, cu vânzări mult mai mari, are o capitalizare de 120 miliarde dolari, după ce a avut probleme de
Omenirea, RISC de dispariție din cauza AI! Scrisoarea deschisă semnată de 350 de persoane, printre care și de directori din Microsoft și Googl
„Diminuarea riscului de dispariţie din cauza AI trebuie să reprezinte o prioritate globală, la fel ca alte riscuri grave pentru întreaga societate umană, aşa cum sunt pandemiile sau războiul nuclear”, conform celor 350 de semnatari ai unei scrisori deschise publicate de organizaţia nonprofit Center for AI Safety (CAIS), transmite Reuters, citată de Agerpres Alături de
Schimbare majoră decisă de Apple: Generația iPhone 15 va avea porturi USB-C
Porturile USB-C şi alte informaţii neoficiale despre seria iPhone 15 par a fi confirmate de prototipurile descoperite şi analizate de o publicaţie americană, transmite News.ro.
Jimmy Wales, co-fondatorul Wikipedia, la iLikeIT Ce spune despre celelebra platformă de informații și despre AI
Wikipedia bate orice manual, carte sau lecție Pentru cei mai mulți elevi este una dintre cele mai importante surse de informare.
Citirea gândurilor ar putea deveni realitate Ce au reușit să facă cercetătorii americani, cu ajutorul AI
Citirea gândurilor ar putea deveni posibilă cu ajutorul inteligenței artificiale Oamenii de știință de la o universitate din Statele Unite sunt acum la faza de experiment.

Financiar

Grupul PPC începe anul în forță: profitabilitate în creștere în T1 și apreciere importantă pe Bursa din Atena
Grupul PPC, una dintre cele mai importante companii de energie din regiune, prezentă în cinci țări din sud-estul Europei, a înregistrat, în primul trimestru al anului, o creștere a profitabilității operaționale, pe fondul diminuării cheltuielilor operaționale și în principal a achizițiilor de energie, gaze naturale și a cheltuielilor cu emisiile de CO2 Astfel, EBITDA recurentă
Andrew Tate, interviu halucinant din arestul în vila din București: Sunt o forță a binelui Acționez sub îndrumarea lui Dumnezeu! – Cum a răbufnit milionarul
Andrew Tate a dat primul său interviu în presa internațională de la eliberarea sa din închisoare, la sfârșitul lunii aprilie acest an, și plasarea în arest la domiciliul său din Pipera Milionarul acuzat de trafic de persoane a negat că ar fi alimentat cultura misoginismului și și-a apărat reputația în fața acuzațiilor dure primite din
FOTO Cum arată parcul Liniei din București și ce poți face acolo
Pe 1 iunie s-a deschis un nou parc în București, parcul Liniei, construit în Sectorul 6 de-a lungul unei foste linii de tren din Militari Este finalizată o primă etapă din acest parc care va deveni cel mai lung din România, când va fi complet gata Dar cum este parcul? Ce este bine și ce
O poveste cu un cizmar putred de bogat: blocul Carlton A fost cel mai mare „sgârie-nori” din Bucureștiul de-acum aproape un secol, a căzut la cutremurul din ’40
Blocul Carlton este una dintre clădirile-simbol din istoria Bucureștiului, deși a mai rămas doar în amintirea bucureștenilor.
Prima zi de vară vine cu furtuni și vijelii Ce zone sunt afectate / Cum va fi vremea în București de 1 iunie – HARTĂ
O nouă avertizare cod galben de vreme rea a fost emisă de meteorologi, joi, când începe oficial vara Avertizarea este valabilă de la ora 12.00 și până la ora 23.00, în vestul țării și în zonele montane.
Expoziţii, festival, paradă de cai şi ponei, spectacole, jocuri, ateliere, ghidaje şi aventuri în Bucureşti şi în ţară de Ziua Copilului
Art Safari Kids Expoziţii de jocuri şi jucării vintage de la Muzeul Jucăriilor, costume, păpuşi, filme şi spectacole, realizate în colaborare cu cele mai iubite teatre pentru copii din Bucureşti: Teatrul Ţăndărică, Teatrul „Ion Creangă”, Opera Comică pentru Copii, dar şi ateliere de desen şi pictură alcătuiesc programul de artă şi distracţie din inima Bucureştiului,
Rectorul Universității din București s-a răzgândit și susține greva din învățământul preuniversitar
Rectorul Universității din București (UB), prof univ dr Marian Preda, și-a exprimat solidaritatea cu greva profesorilor din preuniversitar după ce cadrele didactice și personalul auxiliar ai Universității și-au manifestat susținerea față de revendicările sindicatelor.
Fabrică de mezeluri de lângă București, închisă de ANPC Ce dezastru au găsit inspectorii de la Protecția Consumatorului FOTO
Preşedintele ANPC, Horia Constantinescu, a declarat, miercuri, că echipele de control au verificat mezelăria Matis din localitatea ilfoveană 1 Decembrie.  “Condiţiile de procesare sunt cele pe care le vedeţi în imagini de la zone cu rugină şi vopsea exfoliată până la depozitarea cărnii în zona de acţiune a unor ventilatoare n igienizate Acolo unde este
Castel din Scoția, scos la vânzare la un preț mai mic decât o garsonieră în București
15 milioane de dolari necesită imobilul pentru renovare Castelul este situat în nordul Scoției și a fost construit de un comerciant în 1820 Proprietatea veche de 200 de ani are 24 de dormitoare, este amplasată pe un teren de 16 hectare de pământ, cu turnuri, o curte și grădini împrejmuite cu ziduri Construcția, unică pe
Peste 20.000 de clădiri din București trebuie evaluate seismic Sectorul în care se află cele mai multe
Un număr de aproximativ 20.000 de imobile din Bucureşti trebuie evaluate preliminar din punct de vedere al riscului seismic, a anunţat marţi primarul Capitalei, Nicuşor Dan.
Scadal: Rareș Hopincă îi reproșează lui Nicușor Dan dezinteresul față de Sectorul 5
„Sectorul 5 arată foarte rău peste tot unde administrați dumneavoastră Lăsați-ne pe noi să preluăm și spațiile verzi și străzile, pentru că oricum nu investiți nimic în Sectorul 5”, a menționat administratorul public al Sectorului, Rareș Hopincă Rareș Hopincă i-ar fi reproșat primarului general că nu întreține corespunzător niciun spațiu verde din Sectorul 5 și
fanatik.ro: Spațiile verzi din București, tot mai puține De ce se usucă tot mai mulți copaci și cum plantau bunicii noștri mai bine decât o fac primăriile acum
Spațiile verzi din București se reduc pe zi ce trece, fie pentru că arborii se usucă, fie pentru că sunt tăiați, fie pentru că ce se plantează nu rezistă.
Blocaj pe linia de tramvai 41, cea mai aglomerată din București S-a introdus cursă navetă – VIDEO
Marți dimineață, ceastă dimineață începând cu orele 7 și un sfert linia de tramvai 41 din capitală a fost blocată pe ambele sensuri de circulație pe distanța Bulevardul Ghencea – Strada Brașov Potrivit STB; defecțiunea inițială a durat 98 de minute, între orele 07:17 și 08:55, după care s-a blocat din nou Linia 41 este
Grevă în educație: Un nou mare protest al profesorilor în București – marș de la Guvern la Palatul Cotroceni
Greva din învățământ continuă Sindicatele din educație organizează marți un nou mare protest în București la care estimează să participe în jur de 20.000 de persoane.
Protest al sindicaliştilor din învăţământ, la poarta lui Klaus Iohgannis Restricţii de trafic în București
Cele trei mari federaţii din Educaţie organizează, marţi, de la ora 11.00, un nou protest în Bucureşti Protestul va dura până la orele 16.00, după următorul program: – între orele 11.00 – 12.00, adunarea participanţilor în Piaţa Victoriei, respectiv Şos Kiseleff, segmentul cuprins între Str Arh Ion Mincu şi Piaţa Victoriei; – între orele 12.00
Familie de ucraineni jefuită de bani și aur în București Oamenii au avut grijă mai mult de borcanele cu murături decât de mica avere
O familie de ucraineni, refugiată în România la finalul anului 2022, a fost jefuită de banii și aur, chiar în seara în care a ajuns în apartamentul din București în care urma să se cazeze până la finalul conflictului Furtul s-a petrecut în fața blocului, hoțul fiind chiar unul dintre locatarii din bloc.
Bagaj suspect în liftul unui imobil din Sectorul 6 Autoritățile, în ALERTĂ!
”La data de 29 mai 2023, poliţiştii Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti – Secţia 22 au fost sesizaţi cu privire la faptul că în liftul unui imobil, din Sectorul 6, se află un bagaj suspect La faţa locului s-au deplasat poliţişti din cadrul secţiei pentru a lua primele măsuri”, a transmis Poliţia Capitalei
Rareș Hopincă, managerul Sectorului 5, viral pe internet cu un clip de peste 1 milion de vizualizări 
Mai ceva decât în filmele polițiste americane, angajații Poliției Locale Sector 5 intervin fără ezitare și îi amendează pe cei care nu respectă legea Clipul viral a strâns mii de reacții și comentarii apreciative care susțin inițiativa administratorului public Rareș Hopincă.  În clip sunt prezentate mai multe persoane care lasă gunoi pe stradă Exemplul oferit
FOTO Incendiu major, luni dimineață, pe Calea Dorobanti din București, pompierii intervin cu 11 autospeciale – UPDATE
Numeroase echipaje de pompieri intervin luni dimineață la un incendiu de pe Calea Dorobanți din București, la fața locului fiind o degajare mare de fum.
Clienții pot veni și azi să ceară trecerea de la rate descrescătoare la rate egale, dar trebuie să respecte gradul de îndatorare / Ce spune Decanul Baroului București despre Ordinul ANPC
Băncile din România amendate de ANPC discută zilnic cu avocații lor pentru a vedea cum poate fi pus în practică Ordinul dat de Horia Constantinescu și mai ales cum să se facă comunicarea către clienți.​ ”Clienții pot veni și azi să ceară trecerea de la rate descrescătoare la rate egale, dar trebuie văzut dacă se
Ședință la Primăria Generală: STB vrea o linie de transport turistic cu autobuze supraetajate / Primăria Sectorului 5 ar putea achiziţiona locuinţe de pe piaţa liberă
Consilierii generali ai Capitalei se întrunesc în şedinţă luni, de la ora 10,00, iar pe ordinea de zi figurează mai multe proiecte Primăria Sectorului 5 ar putea achiziţiona locuinţe de pe piaţa liberă pentru soluţionarea cererilor de locuinţe sociale În decembrie 2022, la Primăria Sectorului 5 existau 829 de cereri de atribuire de locuinţe înregistrate
Misterele scheletelor de la Universitatea București și comoara arheologică de sub parcarea subterană
Cei care-și dau întâlnire „la coada calului” de la Universitate poate nu au habar că exact pe locul unde se află acum statuia ecvestră a lui Mihai Viteazul a existat Biserica Sf Sava Lăcașul de cult a fost construit, într-o primă fază, de Pârcălabul Andronache, la sfârșitul secolului al XVI-lea, și a fost refăcut de
Vreme instabilă ASTĂZI în București: 24 de grade și ploi torențiale și vânt puternic – Prognoza specială de la ANM
Vremea din București va trece de la temperaturi crescute de 24 de grade la ploi torențiale cu intensificarea vântului în următoarele ore Anunțul a fost făcut de Administrația Naională de Meteorologie care a emis prognoza de astăzi pentu Capitală   PROGNOZĂ SPECIALĂ PENTRU INTERVALUL 28.05.2023 ORA 12:00 – 28.05.2023 ORA 23:00 ZONA MUNICIPIULUI BUCUREȘTI Vremea
Podul Grădiștea – simbolul neputinței de 18 ani Cum a ajuns drumul de la București la Giurgiu să dureze de două ori mai mult decât acum aproape un secol
În anul 1939 cele mai rapide trenuri făceau sub o oră și 10 minute de la București la Giurgiu, în timp ce în prezent ar trebui să adăugăm cel puțin o oră În 2005 s-a prăbușit podul de la Grădiștea, iar linia va fi redeschisă probabil anul acesta, adică 18 ani mai târziu De ce
Filosoful seducător Complicatele iubiri ale lui Nae Ionescu, care țineau rubricile de scandal ale presei de la București
„Mai lăsați-o, măi, cu genialitatea, pe lume trebuie să ai peceți”, îi spunea Profesorul Nae Ionescu elevului său Mircea Vulcănescu Și, fără să judecăm, poate că pecețile „Seducătorului domn Nae” au fost chiar femeile-fluturi care ajungeau direct în flacăra lui olimpică, veșnic aprinsă.​
Vehicule suplimentate pe 33 de linii din București și din împrejurimi / Nicușor Dan transferă la Primăria condusă de Pandele 10 linii metropolitane de transport
De la 1 iunie va fi suplimentat numărul vehiculelor pe 33 linii urbane şi metropolitane care fac legătura între Bucureşti şi localităţile limitrofe, a anunțat sâmbătă primarul general al Capitalei, Nicușor Dan.
Roger Federer a venit în România Ce ar fi făcut în București
Roger Federer, unul dintre cei mai mari tenismeni din istorie, a venit în România Poliția de Frontieră a postat pe Facebook o imagine cu elvețianul, de pe Aroportul „Henri Coandă”.
Cod galben de furtună şi averse în 34 de judeţe şi Bucureşti Zonele care intră sub avertizare
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis sâmbătă, 27 mai, o atenţionare Cod galben de instabilitate atmosferică temporar accentuată, valabilă pe parcursul acestei zile în 34 de judeţe şi în zona Municipiului Bucureşti.
Steaua București, campioana României la polo masculin
Steaua Bucureşti a devenit pentru a 19-a oară campioana României la polo masculin (al șaptelea titlu consecutiv), după ce a învins echipa CSM Oradea, scor 15-8, în al treilea meci din finala Superligii Naționale.
Ce se știe despre expirarea celor 2 milioane de polițe RCA emise de Euroins Decizia Tribunalului București
Tribunalul București a judecat, astăzi, pe fond, cauza în care se cere falimentul fostului lider RCA, Euroins, și a amânat pronunțarea pentru „peste două săptămâni” Falimentul firmei de asigurări Euroins a fost judecat de Tribunalul București, care a amânat pronunțarea pe 9 iunie Toate asigurările RCA emise de Euroins, în număr de peste 2 milioane,
Circulație restricționată în week-end în București / Ce străzi vor fi închise
Traficul rutier va fi restricţionat, gradual, în weekend, între orele 20.30 şi 22.30, pe bulevardul Unirii, segmentul cuprins între bulevardul Dimitrie Cantemir şi Splaiul Independenţei – zona Fântânilor, unde va avea loc evenimentul „Simfonia Apei” De asemenea, filmările pentru un spot publicitar și festivalul „Femei pe Mătăsari” vor bloca alte zone din Capitală.
Al Bano cântă azi la București și a dezvăluit de ce s-a despărțit de Romina Power: „Fuma marijuana de patru ori pe zi”
Al Bano marchează împlinirea vârstei de 80 de ani printr-un turneu grandios care a debutat pe 18 mai la Arena di Verona şi ajunge azi la Bucureşti, la Sala Palatului, unde va concerta de la ora 20.00.

Știri Alba

Oficial de la Casa Albă: SUA nu au nevoie să-şi sporească arsenalul nuclear pentru a descuraja Rusia şi China – Ce spune despre tratatul New START
El a mai spus că Statele Unite vor respecta limitele pentru arme nucleare stabilite în tratatul New START până la expirarea acestuia, în 2026, dacă Rusia va face acelaşi lucru, relatează News.ro Oficialul american a făcut aceste remarci într-un discurs prin care a încercat să convingă Moscova şi Beijingul să participe la discuţii privind controlul
SUA nu au nevoie să-şi sporească arsenalul nuclear pentru a descuraja Rusia şi China, transmite Casa Albă
Statele Unite nu consideră că trebuie să mărească dimensiunea propriului arsenal nuclear pentru a descuraja forţele combinate ale Rusiei, Chinei şi ale altor rivali, a declarat vineri consilierul pentru securitate naţională de la Casa Albă, Jake Sullivan.
Prăpăd în Alba! Inundațiile au făcut ravagii în câteva sate din județ VIDEO
Pompieri militari şi zeci de localnici acţionează, vineri seara, pentru evacuarea apei din câteva subsoluri şi curţi şi pentru degajarea de arbori şi de noroiul aduşi de torenţi pe mai multe străzi din două sate din Alba în urma unei viituri.”Ca urmare a precipitaţiilor manifestate pe fondul Codului portocaliu meteo (valabil vineri între orele 16.15
O femeie din Abrud și-a comandat haine pe internet Ireal ce a primit, de fapt, în colet
Un tânăr din Giurgiu a fost dat pe mâna polițiștilor pentru înşelăciune după ce, în loc de obiecte de îmbrăcăminte comandate, pe internet, de către o femeie din Abrud, i-a trimis acesteia bidoane goale cu vopsea şi haine uzate „La data de 30 mai 2023, poliţiştii de investigaţii criminale din cadrul Poliţiei Oraşului Abrud au
Autospecială a poliției, implicată într-un accident în Alba Iulia! O persoană, rănită ușor
Conform datelor furnizate de Inspectoratul de Poliţie Alba, accidentul a avut loc la intersecţie din municipiul Alba Iulia, unde două autovehicule s-au ciocnit, unul dintre acestea fiind o autospecială de Poliţie – Biroul pentru protecția animalelor ”În urma accidentului, o persoană din autospeciala de Poliţie ar fi suferit leziuni uşoare”, a transmis sursa citată Traficul
RO Alert de urs Un animal URIAȘ a dat iama într-o localitate din Alba, oamenii sunt speriați
Prezența unui urs de mari dimensiuni a fost semnalată în cursul zilei de luni, 29 mai, în satul Ponorel din comuna Vidra, județul Alba Ca urmare a semnalării prezenței unui urs în comuna Vidra, sat Ponorel, s-a transmis mesaj prin intermediul RO-Alert locuitorilor din zonă, iar la fața locului s-au deplasat polițiștii și jandarmi.  

Știri Arad

Vremea rea a făcut din nou probleme în județul Arad Străzile s-au transformat în adevărate lacuri
Vremea rea a făcut din nou probleme în județul Arad Zeci de gospodării din comună Săvârșin și din satele învecinate au fost inundate, după ce apa s-a scurs de pe versanți.
Val de critici după ce Primăria Arad a tăiat cel mai bătrân stejar din oraș / Primarul vorbește de o „scorbură cu lilieci” – FOTO
Numeroase critici au apărut în mediul online după ce Primăria Arad a tăiat cel mai bătrân stejar din oraş, care avea aproximativ 150 de ani, primarul Călin Bibarț invocând o „scorbură cu lilieci” care reprezenta un pericol pentru siguranţa oamenilor, relatează Agerpres.
Un nou cutremur la Arad, luni dimineață Cât de puternic s-a simțit?
În ziua de 29 mai 2023, ora 06:25:28, s-a produs un cutremur slab cu magnitudinea ML 3.3, la adâncimea de 15 km Datele disponibile momentan sunt cele preliminare, preluate automat de la sistemele de detectare a seismelor, scrie aradon.ro   Cutremurul s-a produs la 24km SE de Arad, 45km NE de Timișoara, 77km SE de
Gloria Buzău și UTA Arad, remiză în turul barajului pentru SuperLiga
Gloria Buzău și UTA Arad au terminat la egalitate, scor 0-0, în manșa tur a barajului de promovare/menținere în SuperLiga.

Știri Argeș

Un tren Săgeata Albastră a luat foc lângă Pitești Pompierii au intervenit cu două autospeciale
„În această seară, pompierii argeșeni au fost sesizați cu privire la izbucnirea unui incendiu în zona motorului unui tren de persoane, aflat între gările Pitești și Pârvu S-au asigurat măsuri specifice de prevenire și stingere ale incendiilor de către pompieri, la fața locului fiind fumegație din zona compartimentului motor, unde au ars elemente combustibile  
DigiSport: Ce se întâmplă dacă Dinamo nu se prezintă la returul cu FC Argeș pentru a pierde la „masa verde” cu 0-3
Dinamo este cu un pas în SuperLiga României după ce a „demolat-o” pe FC Argeș pe Arena Națională, scor 6-1 Manșa retur dintre cele două formații este programată sâmbătă, 3 iunie, de la ora 21:00.
Primar din Argeș, condamnat pentru transport ilegal de lemn Edilul a fost prins chiar la volanul camionului
Cristian Hristu-Dică, primarul PSD al comunei Vlădești (Argeș), aflat la al treilea mandat, a fost condamnat de Judecătoria Curtea de Argeș pentru transport ilegal de lemne Acesta a primit 15.000 de lei amendă și i-a fost confiscat camionul și lemnele   Dacă decizia rămâne definitiv, își va pierde și mandatul   Primarul a fost prins,
Primarul Piteștiului a răbufnit după înfrângerea cu Dinamo Ce se va întâmpla cu FC Argeș
Dinamo a obţinut o victorie fără drept de apel cu FC Argeş, scor 6-1, luni, în barajul pentru menţinere/promovare în Superliga.
Mesajul lui Mihai Bendeac după ce Dinamo a învins FC Argeș cu 6-1
Dinamo a obţinut o victorie fără drept de apel cu FC Argeş, scor 6-1, luni, în barajul pentru menţinere/promovare în Superliga.
VIDEO Dinamo, ca și promovată în SuperLigă – Scorul sezonului, în primul tur al barajului cu FC Argeș
Dinamo București a reușit meciul sezonului în prima manșă a barajului de menținere/promovare în SuperLigă, scor 6-1 împotriva celor de la FC Argeș și este ca și promovată.
Analogue Festival line-up 2023: 30 de ore de muzică live cu B.U.G Mafia, Delia, John Newman, Selah Sue, Subcarpați și Tinie Tempah, în weekendul 25-27 august, la Mioveni
A doua ediție a Analogue Festival, cel mai mare eveniment de acest fel din regiunea de sud-centru a României, va avea loc în perioada 25-27 august pe platoul Făget de la Mioveni, aducând pe scenă artiști consacrați din țară și din străinătate pentru un weekend de evadare, cu muzică și cultură, în mijlocul naturii.
Panică totală în Pitești: Un brad a căzut peste un bloc – Intervenție dificilă a pompierilor – VIDEO
Rădăcina unui brad foarte înalt s-a rupt sub greutatea arborelui care a căzut pe fațada unui bloc Totul s-a întâmplat după o ploaie torențială ce a căzut cu o seară înainte în Pitești Locatarii au sunat de urgență la 112 Ajunși la fața locului, pompierii și reprezentanții firmei care se ocupă de spațiile verzi la Pitești au stabilit

Știri Bacău

Incident dramatic în Onești: Un copil de 5 ani a căzut în gol de la etajul 9 – Medicii încearcă resuscitarea acestuia
Potrivit Poliției Judeţene Bacău, incidentul s-a produs într-un bloc de locuinţe situat pe strada Aleea Parcului din Oneşti Iar din primele verificări se pare că minorul, în timp ce se afla în locuinţă cu mama sa, într-un moment de neatenţie, ar fi căzut de la pervazul geamului de la bucătărie Echipajele medicale sosite la fața
A ars de viu în rulota în care locuia Sfârșit groaznic pentru un bărbat din Bacău
Alerta a fost dată la 112 de un vecin, care a observat flăcările masive care ieșeau din rulotă La fața locului s-au deplasat un echipaj din cadrul Detașamentului de Pompieri Botoșani, cu o autospecială de stingere cu apă și spumă, Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență Bucecea și un echipaj al Serviciului Județean de Ambulanță

Știri Bihor

Impact devastator între două mașini, surprins de camerele de luat vederi din Oradea: un copil, în stare gravă – VIDEO
„Din primele investigații, în accidentul rutier au fost implicate două autoturisme Două persoane au suferit leziuni, în prezent acordându-li-se îngrijiri medicale la fața locului”, a transmis Biroul de Presă al Poliției Bihor Momentul impactului a fost surprins de camerele de supraveghere amplasate pe un imobil aflat în imediata apropiere Din acestea se vede cum, la

Știri Botoşani

Bărbat din Botoșani acuzat că făcea ilegal „intervenţii chirurgicale” la animele El tăia urechile şi cozile câinilor
Un bărbat din judeţul Botoşani este acuzat că făcea ilegal „intervenţii chirurgicale destinate modificării aspectului unui animal”, a conform Poliţie Judeţene Mai exact, el ar tăiat coada și urechile mai multor câini.

Știri Braşov

Șofer prins cu 243 km/h, în Brașov A spus că voia să le arate celor 3 copii din mașină cât de repede putea să meargă
Un şofer din judeţul Buzău a fost prins, vineri, circulând cu viteza de 243 de kilometri pe oră, pe un tronson din autostrada A 3, în judeţul Braşov  
Nicolae Ciucă ar putea pleca de la Palatul Victoria săptămâna viitoare! Premierul are DEMISIA pregătită
După demisie, Ciucă ar urma să preia președinția Senatului, spun aceleași surse politice În timpul negocierilor de săptămâna trecută, mai multe zvonuri spun că liberalii ar fi revendicat ministerul Dezvoltării, deținut în acest moment de UDMR Speculațiile au fost că premierul Ciucă ar urma să preia ministerul Dezvoltării după demisie, însă acesta a negat ferm
Numeroși copii luați cu salvarea, după ce au luat cina la o pensiune din Săcele: Ce au mâncat Patroana dă vina pe cei mici
Pentru un grup de copii din Giurgiu, vacanța la munte s-a încheiat mai repede cu două zile decât plănuiseră O parte dintre ei au ajuns de joi noapte la spitalele din Brașov cu simptome de toxiinfecție alimentară  
Șofer depistat cu 243 km/h pe A3, în judeţul Braşov! În mașina sa se aflau 3 copii – Motivul HALUCINANT pentru care rula cu o așa viteză
”Poliţiştii din cadrul Poliţiei Staţiunii Râşnov au surprins cu aparatul radar un autoturism care circula cu viteza de 243 km/h, pe sectorul de autostradă A3, în judeţul Braşov Recordul deosebit de periculos a fost înregistrat astăzi, 02 iunie, într-o acţiune pe care poliţiştii braşoveni au organizat-o pentru a menţine climatul de siguranţă rutieră pe drumurile
Sindicaliștii din Educație, o nouă rundă de negocieri la Palatul Victoria Ședință de urgență: profesorii au refuzat oferta guvernului
Reprezentanții sindicatelor discută cu cei din teritoriu, cu toți membri din țară și încearcă să își pună la punct strategia, să ia o decizie în privința a ceea ce vor cere astăzi la noua rundă de negocieri care va avea loc la 12:30 Această rundă de negocieri vine imediat după ședința de guvern de la
O locomotivă cu abur a luat FOC în gara Brașov! Intervin pompierii – Momente de panică
Din primele informații, la fața locului s-au deplasat la fața locului 3 autospeciale de stingere Se intervine pentru localizarea și lichidarea incendiului Din primele informatii se pare că în urma evenimentului nu s-au înregistrat victime Misiunea este în dinamică Vom reveni cu amănunte. 
Bărbat bătut, în plină stradă, la Drăgăneşti Victima este martor într-un dosar DNA, în care sunt implicați fostul primar din Ghimbav și clanuri locale
Bărbatul a fost atacat, sâmbătă, de trei indivizi, într-un parc din apropierea sediului Primăriei orașului Drăgănești-Olt O persoană a filmat întreaga scenă cu telefonul mobil, iar din imagini reiese că victima a fost atacată, din senin, în timp ce stătea pe o bancă, alături de o altă persoană Poliţiştii din Olt l-au identificat pe unul
Bianca Andreescu și explicația emoționantă a revenirii spectaculoase din meciul cu Victoria Azarenka
Condusă cu 6-2, 3-1 de Victoria Azarenka, Bianca Andreescu a reușit să întoarcă soarta partidei și a obținut calificarea în turul doi de la Roland Garros La conferința de presă, canadianca a explicat cum „i-a revenit spiritul de luptătoare” și cum a trecut de fosta lideră mondială.
Doi turişti olandezi, blocaţi de luni seară într-o zonă extrem de abruptă din Munţii Făgăraş, au fost recuperaţi de salvamontişti
Doi turişti din Olanda, care erau blocaţi încă de luni seară într-o zonă extrem de abruptă din Munţii Făgăraş, au fost recuperaţi de salvamontişti Salvatorii au fost alertaţi de alţi turişti care au auzit strigătele de ajutor ale persoanelor blocate Turiştii au fost prinşi cu troliul şi scoşi cu elicopterul din zona periculoasă.
Incendiu cu degajări mari de fum în zona Coresi din municipiul Braşov
Conform oficialilor Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Braşov, incendiul se manifestă cu degajare mare de fum, pe o suprafaţă de aproximativ 300 de metri pătraţi, la etajul  al doilea al unei hale dezafectate. „Din primele informaţii se pare că ard diferite deşeuri”, precizează sursa citată. Iniţial, la faţa locului au fost trimise trei autospeciale de stingere, ulterior

Știri Buzău

Un polițist local din Buzău, găsit inconștient pe șosea Acesta s-ar fi rănit după ce a căzut de pe bicicletă
Incidentul s-ar fi petrecut în timp ce se întorcea de la socrii săi, din Vadu Pașii Un echipaj de la Serviciul de Ambulanță Județean l-a preluat pe buzoian și l-a transportat la Spitalul Județean Buzău unde medicii au constatat că este vorba despre un bărbat de 55 de ani, cu traumatism cranio-cerebral, traumatism cranio-facial, contuzie
Cutremur în județul Buzău Ce magnitudine a avut seismul
Un cutremur cu magnitudinea 3,3 pe Richter s-a produs miercuri dimineaţă, la ora locală 3:19, în zona seismică Vrancea, judeţul Buzău, potrivit datelor publicate de Institutul Naţional de Cercetare – Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP), citate de Agerpres.
Activist bătut de față cu polițiștii, la Buzău! Bărbatul a reclamat comercianții care nu dau bon fiscal
Un bărbat de 42 de ani, cunoscut în mediul online drept Activistul Buzoian, se afla la o sărbătoare câmpenească organizată de o primărie din județul Olt, când a fost bătut de mai mulți comercianți Asta deși se afla în prezența mai multor polițiști și jandarmi, care sancționau vânzătorii pentru că nu eliberau bon fiscal Nervoși,
Cum s-a terminat manșa tur a barajului dintre Gloria Buzău și UTA
Formaţiile Gloria Buzău şi UTA Arad au remizat, duminică, la Buzău, scor 0-0, în prima manşă a barajului pentru menţinerea/promovarea în Liga 1.

Știri Caraş-Severin

Știri Călăraşi

A fost dat în circulație Pasajul Olteniţa, în sudul Capitalei: „Traseul va fi mai sigur şi mai confortabil pentru cei care tranzitează zona”
Şeful CNAIR, Cristian Pistol, a anunţat deschiderea circulaţiei pe pasajul Olteniţa începând de sâmbătă, 27 mai.
A fost dat în circulație Pasajul Olteniţa, în sudul Capitalei: „Traseul va fi mai sigur şi mai confortabil pentru cei care tranzitează zona”
Şeful CNAIR, Cristian Pistol, a anunţat deschiderea circulaţiei pe pasajul Olteniţa începând de sâmbătă, 27 mai The post A fost dat în circulație Pasajul Olteniţa, în sudul Capitalei: „Traseul va fi mai sigur şi mai confortabil pentru cei care tranzitează zona” first appeared on Comunicate.info.
Se deschide circulația pe Pasajul Oltenița Ora la care va avea loc inaugurarea infrastructurii din sudul Capitalei
Circulaţia pe pasajul Olteniţa se deschide începând de sâmbătă, 27 mai, de la ora 10:00 Anunțul a fost făcut de șeful CNAIR, Cristian Pistol.

Știri Cluj

Bărbat în stare gravă, preluat de elicopterul SMURD, în urma unui grav accident rutier în judeţul Cluj – FOTO
Pompierii din cadrul Detașamentului Dej au intervenit la un grav accident rutier petrecut între localitățile Livada și Băița „Apelul de urgență a venit în jurul orei 16:20, iar la misiune au luat parte două autospeciale cu modul de descarcerare, echipajul SMURD de la Punctul de Lucru Gherla, precum și o ambulanță SAJ cu medic În
3 milioane de euro – investiție REGINA MARIA în cel mai mare laborator regional din țară, la Cluj
Rețeaua de sănătate REGINA MARIA, lider în calitatea serviciilor medicale din România, deschide cel mai mare și modern laborator din Transilvania – Laboratorul Regina Maria Cluj, o investiție de peste 3 milioane euro.
Florin Piersic a răbufnit, după scandalul cu un cerșetor din Cluj: a fost exagerat din rea-voință
După ce filmarea s-a viralizat, au apărut sute de comentarii cu păreri împărțite În timp ce unii îl felicitau pe Florin Piersic pentru că nu a întrerupt spectacolul, alții au criticat felul său de a-l alunga pe omul străzii Pe moment, marele actor a refuzat să facă comentarii însă acum a venit cu prima reacție.„Cine
Ce a spus Dan Petrescu despre iminenta plecare de la CFR Cluj
Tehnicianul echipei CFR Cluj, Dan Petrescu, a declarat joi seară, după câştigarea barajului pentru Conference League, că se aştepta ca meciul cu CSU Craiova să fie decis la lovituri de departajare.
Cine e antrenorul chemat la CFR Cluj să-i ia locul lui Dan Petrescu
Ultimele evenimente produse la fosta campioană CFR Cluj, care au culminat cu criza de nervi a antrenorului Dan Petrescu la meciul cu Farul (1-2), i-a determinat pe șefii clubului să ia în calcul o schimbare pe banca tehnică.
Baschet: U BT Cluj a câştigat al patrulea titlu naţional
Echipa U Banca Transilvania Cluj a câştigat duminică, în BT Arena, titlul naţional, după a şasea confruntare din şapte programate cu CSM Oradea.
Dan Petrescu i-a bătut obrazul lui Hagi și a sărit la bătaie! Înjurături și îmbrânceli după meciul CFR Cluj – Farul
CFR Cluj a pierdut duminică, pe propriul teren, scor 1-2, meciul din ultima etapă a play-off-ului, cu Farul Constanţa, dar s-a calificat pentru barajul care asigură prezenţa în Conference League.
SuperLiga: CFR Cluj vs Farul – Petrescu, la mâna lui Hagi
CFR Cluj – Farul, meci contând pentru etapa a 10-a din play-off, este programat, duminică, 28 mai, de la ora 21:00, pe Stadionul Dr Constantin Rădulescu, şi va fi transmis în direct de Digi Sport 1, Orange Sport 1 şi Prima Sport 1.

Știri Constanţa

Gușă: „Constanța, județ declarat de interes strategic de către Pentagon, lăsat de izbeliște de români”
„Și eu am făcut o emisiune de dezvăluiri în Constanța, iar cei de acolo încercau să-i sperie pe cei care mă ajutau la emisiunea mea, „România 2019” Constanța, azi, e un loc periculos din mai multe puncte Mafia s-a împărțit în mai multe căprării, nu mai există o autoritate unică Americanii au definit Constanța drept
Portul Constanța, la mijlocul luptelor politice! Poarta comercială a României, FURATĂ – Cine este în spatele JAFULUI de la malul mării
Portul Constanța a fost gândit ca un port feroviar Era un complex cu sute de kilometri de linii de cale ferată care, în prezent sunt în mare parte, nefuncționale Iar CFR Marfă plătește chirie către CFR Infrastructură ca să-și țină vagoanele vechi pe șinele din Port Șinele s-au stricat și nimeni nu și-a amintit de
Acuzații HALUCINANTE: Cine conduce MAFIA imobiliară din Constanța – Un afacerist dă vina pe procurori
„Cine a dat voie? Eu personal am fost sunat de patru ori de un procuror ca să-mi dau acordul pentru o construcţie lângă mine Cum se permite aşa? Îl întreb pe ministrul Justiţiei, domnul Cătălin Predoiu, cum permiteţi procurorilor să sune pe un om de afaceri ca să dea aviz contra interesului lui, că altfel
Anchetă BOMBĂ la Constanța: Împărații care conduc județul – Politicienii care au căpușat zona
Radu Mazăre, Sorin Strutinsky și Nicuşor Constantinescu au studiat la Institutul de Marină Civilă În anii 90 au pus bazele unei publicații independente care a reușit să vândă mii de exemplare Grupul a cunoscut o ascensiune fulminantă, iar în anii 90 a obținut un credit de la o bancă importantă, de 1 milion de dolari
Primul caz de tumoră Rosai-Dorfman, o afecțiune extrem de rară, diagnosticat și tratat ȋn România, la Spitalul Memorial Băneasa
​Drumul până la un diagnostic corect este deseori unul lung și complicat, ȋnsă o echipă medicală dedicată și experimentată știe cât și cum să insiste pentru a-l obține Ramona I a ajuns la secția de ortopedie a Spitalului Memorial Băneasa cu o durere sporadică de gambă, de care nu reușea să scape, deși mai văzuse
Transfer de top făcut de Farul Golgheter de Liga Campionilor la Constanța
Promovată în Liga 1 feminină, Farul Constanţa are planuri îndrăzneţe încă de la prima participare în elita fotbalului feminin românesc În acest sens, s-a ajuns la un acord cu una dintre cele mai importante jucătoare din istoria primei reprezentative, atacantul Laura Rus.
VIDEO – Ce a putut să găsească un turist la Eforie Sud, pe acoperișul unei umbrele de pe plajă
Surpriză majoră pentru un turist care a mers la mare în stațiunea Eforie Sud El s-a cazat la doar câțiva metri de plajă pentru că a vrut să aibă o priveliște superbă în concediu Cu toate astea, turistul a avut parte de o surpriză la care nu se aștepta, chiar la fereastră să, pe acoperișul

Știri Covasna

Minori din Covasna arestați preventiv pentru viol și pornografie infantilă Unul ar fi comis fapta, iar celălalt l-ar fi filmat și ar fi distribuit imaginile
Doi minori au fost arestați preventiv pentru 30 de zile pentru viol și pornografie infantilă, după ce unul dintre ei ar fi agresat sexual o fată, iar celălalt l-ar fi încurajat și ar fi filmat momentul.
Doi minori din Covasna, arestaţi preventiv pentru viol şi pornografie infantilă
Procurorii DIICOT Covasna au dispus reţinerea a doi minori, care sunt cercetaţi pentru săvârşirea infracţiunilor de viol şi pornografie infantilă, conform Agerpres.

Știri Dolj

Jucătorul cotat la 3 milioane de euro a semnat cu Universitatea Craiova
Universitatea Craiova a reușit o mutare importantă pe piața transferurilor în vederea sezonului viitor, în care oltenii vor neapărat să prindă podiumul Chiar dacă clubul nu a anunțat oficial, jucătorul a declarat că a semnat contractul.
Șofer căzut cu mașina în groapă – imagini uluitoare din Craiova
Totul s-a întâmplat în timpul nopții când, din neatenție, bărbatul nu a observat că pe șosea se făceau săpături pentru lucrările de la un pod.  Din fericire, nu au fost victime.  Oamenii legii au deschis o anchetă pentru a cerceta cum s-a întâmplat totul Șoferul nu consumase alcool. 
Mutări la Universitatea Craiova – A plecat un fost campion, dar se anunță o revenire importantă în Bănie
Universitatea Craiova a ratat calificarea în Conference League, iar gruparea din Bănie a început pregătirile pentru următorul sezon.
CSU Craiova a ratat cupele europene
Echipa Universitatea Craiova a pierdut duminică, pe teren propriu, scor 0-1, cu formaţia Sepsi Sf Gheorghe, în ultima etapă a play-off-ului din Superligă.

Știri Galaţi

Autoutilitară care transporta cereale, implicată într-un accident pe DN 25, în județul Galați O persoană rănită – Trafic blocat
Din primele informaţii, în accident au fost implicate două autovehicule – o autoutilitară care transporta saci cu cereale şi un autocamion, fără încărcătură În urma impactului a izbucnit un incendiu la capul tractor al autocamionului, incendiu care, până la sosirea echipajelor de pompieri, s-a propagat şi la remorcă, transmite ISU Galați Pompierii sosiţi cu 5
50 de curți inundate în Galați, duminică seara, după o furtună – Un bărbat a făcut atac de panică
Conform purtătorului de cuvânt al ISU Galaţi, Eugen Chiriţă, circa 20 de pompieri cu mai multe motopompe acţionează duminică seară în Valea oraşului, acolo unde în urma unei ruperi de nori s a acumulat o cantitate foarte mare de apă Circa 50 de curţi au fost inundate, apa măsurând până la un metru Când şi

Știri Giurgiu

S-au călcat în picioare pentru LUMÂNĂRI la ofertă Scene ireale într-un supermarket din Giurgiu – VIDEO
În imaginile filmate de martori se observă cum, în încercarea de a ajunge cât mai repede la oferte, oamenii s-au îmbrâncit cu cărucioarele și s-au împins   Haosul a durat zeci de minute până când oamenii au golit tot Pensionarii au cumpărat cu baxul, iar angajații magazinului spun că paleții s-au golit rapid.   
Giurgiu: Un bărbat și fiul său de 9 ani au murit după ce s-au izbit cu ATV-ul de un stâlp Accidentul a fost filmat
Tragedie în județul Giurgiu, unde un copil de nouă ani și tatăl lui au murit pe loc după ce s-au izbit cu ATV-ul de un stâlp.
Un bărbat şi fiul său de nouă ani au murit, după ce ATV-ul cu care circulau s-a izbit violent de un stâlp în Giurgiu
Accidentul a avut loc duminică, în jurul orei ora 16.15, iar o femeie a sunat la 112 şi a anunţat poliţia „În temeiul sesizării, la faţa locului s-au deplasat poliţiştii, iar, din primele cercetări, a reieşit faptul că, un bărbat de 43 de ani, din comuna Cosoba, în timp ce conducea un ATV, având ca

Știri Gorj

Cutremur în România, Gorj! Seismul a avut loc la o adâncime de 13 kilometri
Cutremurul a avut loc la ora 14:26, în Oltenia, Gorj, la o adâncime de 13 kilometri Potrivit INFP, cutremurul s-a produs în apropierea următoarelor oraşe: 20 km NV de Târgu Jiu, 67 km S de Hunedoara, 67 km NE de Drobeta-Turnu Severin, 81 km S de Deva, 94 km E de Reșița.
Copil de 12 ani atacat de un câine din rasa Amstaff pe care stăpânul l-a lăsat liber pe stradă, fără botniţă, în Gorj
Un copil de 12 ani a fost atacat, duminică după amiază, de un câine din categoria celor încadraţi în rase periculoase, pe care stăpânul îl lăsase pe stradă fără lesă şi fără botniţă, într-o localitate din Gorj Băiatul a fost muşcat de o mână, iar pe numele stăpânului animalului a fost deschis dosar penal.

Știri Hunedoara

La Penitenciarul Deva, jumătate din paza închisorii se face cu deţinuţi Cum a ajuns lupul paznic lalupi, din cauza grevei
Schimbul de dimineaţă al penitenciarului nu a intrat în serviciu timp de patru ore, din cauza timpului de lucru depăşit, iar colegii lor au rămas pe secţii.”Personalul a refuzat intrarea în serviciu Asta înseamnă că nici măcar activităţile de plimbare, prezentare la instanţe sau programul de vizite cu deţinuţii nu s-au efectuat Am ales ziua

Știri Ialomiţa

Taxa de pod de la Fetești, suspendată până la sfârșitul verii, începând de la 1 iunie
Măsura va fi valabilă până la finalizarea lucrărilor de reabilitare a Podului peste brațul Borcea, dar cel târziu până la finalul lunii august.  Lucrările de reabilitare la podul peste braţul Borcea, de pe Autostrada A2, au reînceput în luna februarie a acestui an Reabilitarea, care prezintă un grad ridicat de complexitate, este făcută pentru prima
Taxa de pod de la Fetești a fost suspendată oficial! Când intră în vigoare ordinul
„Este oficial, de la 1 iunie întră în vigoare suspendarea taxelor de pod peste Dunăre, între Fetești și Cernavodă Astăzi a fost publicat în Monitorul Oficial al României ordinul prin care se suspendă aplicarea tarifului de trecere pentru utilizarea podurilor peste Dunare intre Fetești și Cernavodă pentru toate categoriile de vehicule.  Această derogare intră în
Femeie moartă după ce a căzut în haznaua din propria curte! Tragedie în Ialomița
Detașamentul de pompieri Slobozia a intervenit la fața locului  cu o autospecială de stingere și  o autospecială de descarcerare În sprijinul acestora au acționat și un echipaj al SAJ  și elicopterul SMURD „Victima, o persoană de sex feminin, cu vârsta de aproximativ 50 de ani a fost extrasă din hazna, însă se afla în stop

Știri Iaşi

Accident rutier în județul Iași Un autoturism a ricoșat în curtea unei gospodării: șapte răniți
Potrivit Inspectoratului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Iaşi, printr-un apel primit la serviciul de urgenţă 112 a fost semnalat faptul că într-un accident rutier produs pe DJ 248, în zona localităţii Dumbrava, au fost rănite şapte persoane La faţa locului s-au deplasat mai multe echipaje de intervenţie ale ISU, printre care şi o autospecială de
O femeie şi un bărbat au căpătat o şansă nouă la viaţă, la Iaşi De la cine au primit câte un rinichi
O femeie din județul Suceava și un bărbat din Botoșani, ambii cu boli cronice renale, au primit șansa unei vieți normale, după ce au primit câte un rinichi de la doi pacienți aflați în moarte clinică  
Un primar din Iași își face STÂNĂ cu utilajele și oamenii instituției – VIDEO
Publicația Reporter IS a publicat o serie de imagini cu primarul din localitatea Bârnova, în timp ce coordona lucrările la ridicarea unei ferme, folosind un excavator de la Primărie și mai multe persoane obligate să facă muncă în folosul comunității   Jurnaliștii locale susțiin că lucrările se făceau la o investiție privată a ediului, însă acesta
Un avion care venea de la Viena nu a putut ateriza la Iaşi din cauza furtunii Aeronava a fost redirecţionată către Budapesta
Avionul aparţinând companiei Austrian Airlines urma să ajungă la Iaşi la ora 15.20, însă cu doar câteva minute înainte de aterizare în zona aeroportului s-a pornit o furtună puternică Aeronava s-a rotit de câteva ori deasupra judeţului Iaşi, iar potrivit flightradar.ro a fost redirecţionată către aeroportul din Budapesta. Pe aeroportul din Iaşi aşteptau zeci de pasageri
Un avion care venea de la Viena, redirecționat către Budapesta, din cauza unei furtuni puternice Aeronava s-a rotit de câteva ori deasupra judeţului Iaşi
Cursa aeriană Viena-Iaşi nu a putut ateriza, sâmbătă după-amiază, 27 mai, pe aeroportul ieşean din cauza unei furtuni puternice, avionul fiind redirecţionat către aeroportul din Budapesta.
A început săptămâna modei la Iași Cei mai consacraţi designeri români şi-au prezentat colecţiile
Cei mai consacraţi designeri români şi-au prezentat colecţiile în faţa a mii de spectatori la Iași, unde a început săptămâna modei.

Știri Ilfov

Un bărbat a fost găsit căzut pe stradă și cu urme de sânge pe haine, în Bragadiru
Un bărbat a fost găsit căzut pe stradă, duminică seară, lângă un local din orașul Bragadiru Pe hainele acestuia erau urme de sânge.
Călătorii care scapă de cozi în Aeroportul Otopeni: Cele două condiții pe care trebuie să le îndeplinească
Unii călători scapă de cozile infernale după înfiinarea unui culoar rapid de control automat, pe Aeroportul Otopeni.

Știri Maramureş

Tragedie în Maramureș Un bărbat a murit şi alți doi au ajuns la spital, după ce o presă pentru îndoit şi tăiat tabla s-a răsturnat peste ei
Un bărbat a murit sâmbătă după-amiază, 27 mai, iar alţi doi au fost răniţi în timp ce încercau să monteze o presă folosită pentru îndoit şi tăiat tabla.

Știri Mehedinţi

Un patron din Mehedinți și-a snopit angajata din bătaie după ce aceasta și-a dat demisia
Toată scena a fost înregistrată cu telefonul mobil Femeia era angajată de mai bine de doi ani, iar în urmă cu numai câteva zile, sătulă de comportamentul şefului său, a mers să-şi dea demisia „Și-a dat demisia acum 4 zile nu a vrut sa o primeasca i a zis sa vina luni marti s-a dus

Știri Mureş

Cine este stră-stră-străbunica din Transilvania a Regelui Charles Ea are un muzeu în castelul familiei de la Sângeorgiu de Pădure
Regele Charles al III-lea este cunoscut pentru relația sa specială cu România, țară în care vine constant de peste 20 de ani și unde are mai multe proprietăți Dincolo de frumusețea României pe care o remarcă atunci când are ocazia, rădăcinile sale sunt de aici.
Protest mascat al polițiştilor din Mureș Donează sânge pentru a lipsi motivat de la serviciu
„În contextul în care poliţiştii nu au voie să declanşeze «grevă» conform Legii 367/2022 privind Dialogul social, pentru a atrage atenţia decidenţilor politici asupra inechităţilor salariale din sistem, Europol filiala Mureş organizează o campanie de donare de sânge «Donăm o dată şi astfel ajutăm medicii să salveze 3 vieţi» E o formă de protest pe
Mureş: Şase răniţi, într-un accident rutier în care au fost implicate două autoturisme Două dintre victime sunt în stare gravă – FOTO
Accidentul s-a produs duminică în localitatea Acăţari, unde două autoturisme s-au ciocnit frontal În urma impactului foarte puternic, două persoane dintre cele şase implicate în accident au rămas încarcerate, fiind scoase din maşină de către echipajele de descarcerare din cadrul ISU Mureş.  În urma accidentului, cadrele medicale care au intervenit la faţa locului au constatat
Un șofer din Mureș este cercetat pentru ultraj, după ce a lovit cu mașina un polițist care îl oprise în trafic
Poliţiştii din Mureş au deschis dosar penal pe numele unui şofer care, oprit în trafic fiind, a refuzat să coboare geamul maşinii pentru a discuta cu poliţiştii şi a făcut o manevră bruscă de mers înapoi, lovind un poliţist.
Accident grav în Mureș Șase persoane sunt rănite, două fiind în stare gravă
Şase persoane au fost rănite, duminică după amiază, într-un accident rutier produs în judeţul Mureş, unde două autoturisme s-au ciocnit frontal.
Accident teribil pe un drum din Mureș: două autoturisme s-au ciocnit frontal În urma impactului, cinci persoane au fost rănite
Un accident rutier soldat cu cinci persoane rănite a avut loc, duminică după-amiază, 28 mai, pe DN 13 Târgu Mureş – Sighişoara, în zona localităţii Acăţări din judeţul Mureş.
Șofer oprit cu focuri de armă, în Mureș Ce au descoperit polițiștii, după ce a rănit o agentă și a încercat să fugă
Incident grav în Mureș, în noaptea de sâmbătă spre duminică Un bărbat care s-a urcat la volan fără permis, a lovit cu mașina o agentă de la circulație.

Știri Neamţ

Cadavrul unei femei care a dispărut în decembrie 2022, găsit într-un lac din Piatra Neamț! Anchetă uriașă a poliției
”La data de 29 mai a.c., în jurul orei 13:20, poliţiştii din cadrul Poliţiei municipiului Piatra-Neamţ au fost sesizaţi cu privire la faptul că, în albia lacului Bâtca Doamnei, a fost identificat corpul unei persoane, de sex feminin”, a anunţat, luni, Inspectoratul Județean de Poliţie Neamţ Poliţiştii au stabilit identitatea persoanei, o femeie în vârstă
Cadavrul unei femei dispărute în urmă cu mai multe luni, găsit într-un lac din Neamț Primele date din anchetă
Trupul unei femei care a dispărut de acasă în luna decembrie 2022 a fost găsit luni, 29 mai, într-un lac din judeţul Neamţ.
Cadavrul unei femei, găsit într-un lac din Neamț Trupul era în stadiu avansat de descompunere
Trupul unei femei, care a dispărut de acasă în luna decembrie a anului trecut, a fost găsit, luni, într-un lac din judeţul Neamţ.
Român prins în timp ce fura curent de la o primărie pentru a-și încărca mașina Tesla
Un român de 46 de ani a fost prins de carabineri chiar în timp ce își încărca mașina electrică la o priză a primăriei Vergato, o comună din provincia Bologna.
​Mizil, Prahova Tancuri, taurine de carne? Stare de grație, imaginație literară fără sfârșit De la Caragiale la Times New Roman
Mizil? Lăsați-mă cu Oana, cu Serghei, cu grangurul comunist Mie dați-mi Mizilul de Prahova Ce spuneți? Nu l-ați văzut? Nu există, nu? E un loc prin care treci cu mașina, fără să oprești Accelerezi? Mizil e enervant că durează? că se opintește, că nu vrea să se termine? De ce te-ai opri? De ce ai
Român prins în timp ce fura curent pentru a-și încărca Tesla Ce s-a văzut pe camerele de supraveghere
Un român de 46 de ani a fost suprins de carabineri în timp ce își încărca mașina electrică la o priză aparținând primăriei Vergato, o comună din provincia Bologna, scrie presa italiană Autoritățile l-au denunțat și acum este acuzat de furt calificat în formă continuată.
Român din Italia cu Tesla, surprins furând curent de la primărie pentru a-și încărca mașina ”Și-a făcut un obicei din asta”
Un bărbat în vârstă de 46 de ani și de naționalitate română a fost surprins încărcând ilegal mașina sa electrică Tesla la o priză industrială deținută de primăria din localitatea italiană Vergato, situată în provincia Bologna, scrie Rotalianul.
Familie din Roman jefuită când se afla la cimitir pentru a-și îngropa 3 morți, victime ale accidentului de pe E 85
O familie din Român a fost jefuită în timp ce se află la cimitir, pentru a-și îngropa trei membri care au murit luni, 22 mai, în accidentul de pe Drumul European 85, în apropierea localității Secuieni.

Știri Olt

Crima odioasă la Slatina Un bărbat și-a înjunghiat partenera în gât – FOTO
Bărbatul în varsta de 45 de ani a fost cel care a și anunțat gestul orbil pe care l-a comis, ieșind în fața blocului și strigînd că și-a omorât partenera, potrivit PTV Olt   Crimaliştii se află la faţa locului pentru cercetări Știre în curs de actualizare  
Condamnare definitivă în cazul adolescentelor ucise la Caracal 30 de ani de închisoare pentru Gheorghe Dincă
  În schimb, în cazul complicelui lui Dincă, Ştefan Risipiţean, pedeapsa a fost majorată de la şapte la 12 ani pentru viol, potrivit Realitatea de Craiova Dincă este închis din anul 2019, la Penitenciarul Craiova El a mărturisit că a comis cele două crime, povestind și ce a făcut cu trupurile neînsuflețite ale Alexandrei Măceșanu

Știri Prahova

Bătrân blocat pe o stâncă, după surparea unui podeţ din cauza nivelului crescut al râului Prahova – Operațiune de salvare contracronometru
Potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Prahova, cota râului este mai ridicată decât în mod normal, iar podeţul de pe râul Prahova s-a surpat În aceste condiţii, un bărbat de 85 de ani a rămas suspendat pe o stâncă, fiind recuperat de reprezentanții ISU „Dacă iniţial au solicitat intervenţia cu o barcă, pompierii ajunşi
Sinaia, sub ape Inundațiile au făcut prăpăd în stațiunea de la Valea Prahovei VIDEO
O ploaie torenţială de câteva zeci de minute a provocat inundaţii în localitatea prahoveană Vărbilău, unde drumurile au devenit impracticabile În aceeaşi zonă, un drum judeţean care face legătura între comuna Vărbilău şi oraşul Slănic a fost blocat de aluviuni Şi în staţiunea Sinaia canalizarea nu a mai făcut faţă debitului mare, unele străzi fiind
Doctorii din Prahova care au lăsat fără ajutor un copil născut prematur vor fi judecați pentru omor Bebelușul era să fie aruncat la gunoi deși respira
Medicii Cristinel Tironică Onu, ginecolog, şi Simona Nicoleta Brânzea, pediatru, foști angajați ai Spitalului Municipal din Câmpina, trimiși în judecată după ce au lăsat să moară un copil născut prematur vor fi judecați pentru omor.
Doctorii din Prahova care au lăsat fără ajutor un copil născut prematur vor fi judecați pentru omor Bebelușul era să fie aruncat la gunoi deși respira
Medicii Cristinel Tironică Onu, ginecolog, şi Simona Nicoleta Brânzea, pediatru, foști angajați ai Spitalului Municipal din Câmpina, trimiși în judecată după ce au lăsat să moară un copil născut prematur vor fi judecați pentru omor The post Doctorii din Prahova care au lăsat fără ajutor un copil născut prematur vor fi judecați pentru omor Bebelușul
Dezastru la Școala de Poliție Câmpina 40% din locuri au rămas neocupate Mulți candidați n-au trecut nici probele eliminatorii
Situația fără precedent vine în condițiile în care, la școala de poliție de la Câmpina era o concurență similară celei de la Medicină Pentru sesiunea de admitere din mai 2023 au fost scoase la concurs 1340 de locuri, pentru care s-au înscris circa 1.800 de candidați, dar, după probele eliminatorii (medical, psihologic și evaluarea performanțelor
549 de locuri au rămas neocupate la Școala de Poliție de la Câmpina după sesiunea de admitere din mai ”Performanță” unică în istorie
549 de locuri au rămas neocupate după examenul de admitere în Școala de Agenți de Poliție ”Vasile Lascăr” de la Câmpina Este o record negativ unic în istorie, în condițiile în care în anii anteriori concurența era similară cu cea de la facultățile de Medicină.
Festivalul ”Vin de Prahova” a reunit zeci de producători din zonă Care este secretul realizării unui vin bun
Mai sec sau mai dulce, alb, roșu sau roze, vinul din regiunea Dealu Mare și-a dezvăluit aromele în aceste zile la Ploiești.

Știri Satu Mare

Bărbat în stare gravă, după ce a căzut într-o fosă septică la o fermă de creştere a porcilor din Satu Mare Luptă contracronometru pentru viață
”Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Someş al judeţului Satu Mare, a fost solicitat să intervină în cazul unei persoane de sex masculin cu vârsta aproximativă de 40 ani, aflat în stop cardio respirator, survenit în urma căderii acestuia în fosa septică a unei ferme de creştere a porcilor din localitatea Bogdand”, a transmis, marţi, ISU
Mormântul unui soldat român, vandalizat la Satu Mare Placa de la căpătâi, înlocuită cu o inscripție maghiară
Oficialul local a postat pe pagina Facebook o fotografie pe care susține că a primit-o de la un grup de sătmăreni revoltați de situație   „Mă întrebau când a fost schimbată placa cu „Erou necunoscut” cu aceasta de acum de pe mormântul de pe digul Someșului de lângă calea ferată!  Nu am putut să le

Știri Sibiu

Ce salariu încasează Carmen Iohannis ca profesoară la Colegiul Naţional Gheorghe Lazăr din Sibiu
Din analiza venitului anual, se poate deduce că soția președintelui Iohannis a avut un salariu lunar de 3.440 de lei, cu o creștere de 228 de lei față de declarația de avere depusă în 2022 Potrivit acelei declarații, în 2022, Carmen Iohannis a raportat venituri lunare de 3.212 de lei ca profesor, totalizând 38.555 de
Accident cu trei victime pe o stradă din Sibiu Un copil de 12 ani, transportat la spital
Trei persoane au fost rănite, joi, după ce două maşini s-au ciocnit pe o stradă din municipiul Sibiu Una dintre victime este un copil de 12 ani, care a fost transportat la Spitalul de Pediatrie  
Scene șocante în cancelaria Liceului de Arte din Sibiu Soțul directoarei a luat la bătaie un profesor, lider local de sindicat
Din informațiile RealitateaPlus, se pare că totul ar fi pornit de la refuzul profesorului de a închia media unu elev, fiul directoarei liceului respectiv Aceasta nu putea să-i încheie personal media, și avea nevoie ca profesorul de educație fizică să facă acest lucru Cadrul didactic ar fi refuzat, și de aici a pornit altercația, în
Accident în Sibiu – Autoutilitară răsturnată în afara localității Slimnic – Șase răniți
„Din primele cercetări efectuate a rezultat faptul că, în timp ce conducea o autoutilitară dinspre Loamneş spre Slimnic, pe fondul unor defecţiuni la sistemul de direcţie, un bărbat în vârstă de 53 de ani, din Păuca, a pierdut controlul direcţiei de deplasare şi s-a răsturnat pe marginea carosabilului”, au precizat poliţiştii rutieri În urma evenimentului
Autoutilitară răsturnată pe un drum din Sibiu Șase răniţi, dintre care cinci cetăţeni străini
Poliţiştii Serviciului Rutier Sibiu intervin sâmbătă, 27 mai, la un accident produs pe DJ 107B, în afara localităţii Slimnic, după ce şoferul unei autoutilitare a pierdut controlul maşinii şi s-a răsturnat, şase persoane fiind rănite – conducătorul auto şi cinci cetăţeni străini.

Știri Suceava

Casieră din Suceava, condamnată la închisoare după ce nu a scanat produsele unui client
Judecătoria Suceava l-a condamnat pe Daniel (34 de ani), căsătorit, la un an de închisoare cu suspendare pentru săvârșirea infracțiunii de furt Termenul de supraveghere stabilit este de doi ani Pe durata termenului de supraveghere, inculpatul va trebui să presteze o muncă neremunerată în folosul comunităţii în cadrul Primăriei municipiului Suceava ori în cadrul DGASPC

Știri Timiş

Microbuz plin cu oameni, implicat într-un grav accident în Timiș Mai multe victime au ajuns la spital
“În urma apelului primit prin SNUAU 112 din data de 02.06.2023, la ora 06:49, am fost solicitati să intervenim pentru asigurarea măsurilor PSI şi de prim-ajutor în urma unui accident rutier produs pe DN 6, în localitatea Belinţ La fata locului s-au deplasat pompierii din cadrul Detaşamentului Lugoj cu o autospecială de primă intervenşie şi
Universitatea Politehnică Timişoara reglementează folosirea inteligenţei artificiale
Universitatea Politehnică Timişoara (UPT) a votat în Senatul universităţii un set de recomandări în ceea ce priveşte utilizarea uneltelor de inteligenţă artificială (IA) în generarea de conţinut ştiinţific, conformându-se tendinţei mondiale şi europene, scrie Agerpres.
Cutremur politic în Timiș Un lider USD a demisionat, acuzații de dublă măsură și ineficiență
„Refuz să fiu asociat cu dubla măsură și lipsa de eficiență, a transmis acesta tranșant Începând de azi, mi-am depus demisia din filiala USR Timiș”, a anunțat Cristian Răducă, fost președinte al USR Șag „Astăzi am pus punct unui capitol din viața mea politică: nu mai sunt nici membru al USR, nici președintele filialei Șag
Trei femei din Etiopia, sechestrate într-un apartament din Timişoara / Cum au reușit să alerteze autoritățile
Poliţiştii din Timişoara au fost sunaţi de o femeie care vorbea în limba engleză şi care le-a comunicat că este sechestrată într-un apartament din oraș, fără să dea însă o adresă și fără ca autoritățile să mai poată lua legătura cu ea Poliţiştii l-au identificat pe proprietarul tefonului mobil, un cetăţean din Sudan, iar acesta
Trei femei din Etiopia, sechestrate de un cetăţean sudanez într-un apartament din Timişoara
Poliţiştii din Timişoara au fost sunaţi de o femeie care vorbea în limba engleză şi care le-a comunicat că se află sechestrată într-un apartament din Timişoara, fără să dea o adresă.
Caz șocant la Timișoara: Trei femei din Etiopia au fost sechestrate într-un apartament, victime ale traficanților de migranți
Polițiștii din Timiș au salvat trei femei din Etiopia, cu vârste cuprinse între 25 și 35 de ani, care se aflau în pericol Ei au fost sesizați prin apel 112 de o femeie că s-ar afla, împotriva voinței ei, într-o casă din municipiul Timișoara, în proximitatea unui service.
Polițiștii au salvat 3 femei din Etiopia sechestrate într-o casă din Timișoara – Detalii despre planul agresorilor 
La data de 26 mai 2023, polițiștii Serviciului de Investigaţii Criminale Timiș au salvat trei femei din Etiopia, cu vârste cuprinse între 25 și 35 de ani, care se aflau în pericol În fapt, la data de 25 mai 2023, în jurul orei 11:50, polițiștii timișoreni au fost sesizați prin apel 112 de o femeie,

Știri Tulcea

Un motociclist din Tulcea a fost prins cu 124 km/h, iar apoi, cu 107 km/h pe un drum unde viteza maximă este 50 km/h
Un motociclist în vârstă de 21 de ani a fost prins de poliţiştii din Tulcea în timp ce circula cu 124 km/h pe un drum unde viteza maximă este 50 km/h, iar după câteva minute a fost depistat în aceeaşi zonă cu viteza de 107 km/h.

Știri Vaslui

Decizie halucinantă în Vaslui: Parcul din cimitir, furia localnicilor – Cu buldozerul peste morminte – Reacția Episcopiei Hușilor
Scandal mare într-o comuna din județul Vaslui între primar și localnici Totul a pornit după ce primarul Găbișor Tofan a decis să construiască un parc într-un vechi cimitir Autoritățile locale susțin că cimitirul era oricum vechi, închis și prisosea, iar în locul aflat în proximitatea bisericii, ar sta numai bine un parc verde Foto: vremeanoua.ro
SFIDARE totală la Spitalul Huși: Pacienți ignorați ore întregi de o doctoriță care se joacă pe telefon – Scene halucinante
Un medic de la Spitalul de Urgenţă Dimitrie Castroian din Huşi a fost filmat jucându-se pe telefon, în timp ce se afla în gardă Când bărbatul care a filmat-o i-a reproşat că se joacă, în timp ce pacienţii aşteaptă la uşă şi le se simt rău, femeia a reacţionat ridicând vocea, spunându-i acestuia că, dacă
Alertă maximă în Vaslui: Un urs a fost observat pe străzile orașului – A fost emis mesaj RO-ALERT
Prezenţa unui urs a fost semnalată, duminică dimineaţă, într-o suburbie a municipiului Vaslui, cetăţenii fiind avertizaţi prim mesaj RO-Alert Potrivit autorităţilor, în ultima perioadă în judeţ au existat informaţii care anunţau prezenţa unor urşi, lucru neobişnuit pentru zona Vasluiului. „În această dimineaţă a fost semnalată prezenţa unui urs în Zona Industrială a municipiului Vaslui – cartier
Incendiu puternic în județul Vaslui: O fermă de păsări și furaje, în flăcări – Intervin pompierii – VIDEO
Detașamentul de pompierii Bârlad a intervenit cu două autospeciale de stingere cu apă și echipaje specializate, pentru limitarea și lichidarea unui incendiu izbucnit într-o hală pentru depozitarea furajelor, hală situată în curtea unei ferme de păsări din localitatea Tutova, comuna Tutova. La sosirea echipajelor de intervenție, incendiul se manifesta într-o hală pentru depozitarea furajelor (masă vegetală
Incident neobișnuit în Vaslui: Prezenţa unui urs, semnalată într-o suburbie a municipiului prin mesaj RO-Alert
Prezenţa unui urs a fost semnalată, duminică dimineaţă, 28 mai, într-o suburbie a municipiului Vaslui, cetăţenii fiind avertizaţi prin mesaj RO-Alert.
Imaginile indecente în care apare pe internet îi dau coșmaruri fostului episcop de Huși Cornel Onilă le vrea șterse
Fostul episcop al Hușilor Cornel Onilă le-a cerut judecătorilor să îi oblige pe cei care au publicat pe internet imaginile scandaloase să le șteargă imediat, însă, pe fond, solicitarea i-a fost respinsă.

Știri Vrancea

Numărul optim de exemplare de urs în județul Vrancea a fost depăşit de cinci ori (prefect)
Numărul optim de exemplare de urs brun din Vrancea a fost depăşit de aproape cinci ori, specialiştii estimând că în prezent în pădurile judeţului sunt peste 500 de urşi, a declarat luni prefectul Nicuşor Halici.
Cutremur în România, produs duminică în zona Vrancea: Ce magnitudine a avut și unde s-a simțit – Harta zonelor afectate
În ziua de 28 Mai 2023, la ora 09:20:42 (ora locală a României), s-a produs în zona seismica Vrancea, județul Vrancea, un cutremur slab cu magnitudinea ml 2.6, la adâncimea de 75km Cutremurul s-a produs în apropierea următoarelor oraşe: 38km V de Focsani, 72km E de Sfantu-Gheorghe, 75km N de Buzau, 84km S de Bacau, 86km SV de Barlad, 88km